A fost adoptat cel mai așteptat proiect! Toți românii fără casă trebuie să știe condițiile
- Oana Nicolae
- 10 martie 2020, 17:36
A fost aprobată introducerea unor noi reguli în programul Prima Casă.
Astfel, după noile reguli, statul va putea garanta integral creditele destinate cumpărării locuinţelor de către persoanele care fac parte dintr-un grup vulnerabil, faţă de 40% cât era până acum.
Totodată, după introducerea noilor reguli, o altă schimbare va fi extinderea termenului de „venit eligibil”, întrucât până în momentul de față indemnizaţiile persoanelor cu dizabilităţi nu erau considerate venituri eligibile. Este de menționat faptul că România are 826.197 de persoane cu dizabilităţi, dintre care mai mult de 50% sunt tineri şi adulţi.
Au fost acordate în jur de 279.179 de garanţii şi promisiuni de garantare, cu o valoare de totală de 24,9 miliarde de lei, de la lansarea programului în 2009 și până la sfârșitul lui iulie 2019.
Volumul împrumuturilor acordate prin programul Prima casă a ajuns la 45% din stocul creditelor ipotecare de circa 34 mld. de lei şi 31% din fluxul de credite ipotecare noi de 3,8 mld. lei la mijlocul anului 2019, conform datelor BNR, scrie Ziarul Financiar.