Kelemen Hunor: Dacă nu câștigă Antonescu, Coaliția nu va rezista
- Antonia Hendrik
- 18 martie 2025, 08:53

Kelemen Hunor a declarat că, în eventualitatea în care Crin Antonescu nu va reuși să câștige alegerile prezidențiale din luna mai, Coaliția de guvernare nu va putea supraviețui acestui eșec.
Kelemen Hunor nu dă nicio șansă coaliției de guvernare
Kelemen Hunor este convins de faptul că în cazul în care Antonescu nu câștigă, această coaliție nu va putea continua, subliniid, de asemenea, că trebuie să fim cu toții conștienți de această realitate.
„Ca să existe în continuare această coaliție trebuie să câștige Antonescu. Dacă nu câștigă, această coaliție n-are cum să meargă mai departe. Trebuie să fim conștienți cu toții de acest lucru”, a explicat Kelemen Hunor.
Liderul UDMR a a mai subliniat faptul că degeaba se spun povești dacă această majoritate puternică nu are capacitatea de a câștiga alegerile prezidențiale
„Degeaba vorbim sau spunem povești dacă această majoritate cu 3.000 de primari, cu majoritate parlamentară la cinci luni după alegerile parlamentare, nu are capacitatea de a câștiga alegerile prezidențiale, înseamnă că nu are suport în societate și din punct de vedere moral va fi o presiune uriașă și noul președinte va avea nevoie de majoritate parlamentară”, a punctat Kelemen Hunor.
Un președinte are nevoie de majoritate parlamentară
Liderul UDMR avertizează cu privire al ce se poate întâmpla în viitor în cazul în care câștigă sau pierde Crin Antonescu:
„Orice președinte are nevoie de o majoritate parlamentară, așa cum și Băsescu a făcut majoritatea necesară cu care poate pune în aplicare viziunea proprie. Și Iohannis a făcut acest lucru, „Guvernul meu”, cum spunea el, și următorul președinte va face acest lucru.

Crin Antonescu. Sursa foto: Facebook
Crin Antonescu dacă câștigă, are această majoritate în spatele lui. Dacă nu câștigă, indiferent cine va câștiga, va încerca să formeze o majoritate. Din acest punct de vedere eu o să fiu foarte sincer și dur. Dacă pierde Antonescu? Această majoritate nu va mai fi o majoritate funcțională până în toamnă....degeaba ne ascundem după deget”, a explicat liderul UDMR.
Kelemen Hunor: Crin Antonescu trebuie să intre în turul doi
Kelemen Hunor afirmă că nu trebuie luate în considerare sondajele, ținând cont de faptul că anul trecut au fost departe de realitate. Liderul USMR a mai subliniat că Antonescu trebuie să intre în turul doi și trebui să câștige președinția deoarece e singurul care ar putea liniști societatea.
„Crin Antonescu trebuie să intre în turul doi, va câştiga alegerile prezidenţiale. Eu nu mă uit neapărat la sondaje. Vedem câteva sondaje, am văzut sondaje făcute în perioada pre-campaniei prezidenţiale de anul trecut când Geoană intra cu 25% în turul doi, am văzut pe domnul Ciucă la 20%, am văzut foarte multe sondaje. Nu trebuie să câştigăm sondajele, trebuie câştigate alegerile”, a mai declarat liderul UDMR.
În opinia sa, Crin Antonescu este cel care vorbește despre problemele societăţii româneşti, și care este soluţia lui pentru rezolvarea acestor probleme.
„Nu trebuie să impunem mesajele şi această coaliţie nu impune mesajele lui Crin Antonescu, fiindcă el profilează această persoană a viitorului preşedinte. Noi asigurăm, susţinem logistic, susţinem cu tot ce putem, dar nu aveam dreptul şi ar fi o greşeală să intervenim noi peste mesajele lui”, a concluzionat Kelemen Hunor, potrivit digi24.ro.