Ingredientele care strică piureul de cartofi. Toți facem această greșeală
- Emma Cristescu
- 30 octombrie 2024, 17:43
Majoritatea oamenilor care fac piure de cartofi folosesc lapte sau apă, dar marii bucătari spun că aceste două ingrediente nu sunt cheia unui piure perfect. Aceștia ne recomandă să folosim la piure smântână.
Trucurile marilor bucătari
Dacă folosim smântână, piurelul va avea o textură ușor aerată, fiind mai plăcut la gust decât ar fi dacă am fi utilizat doar apă, sau chiar și lapte.Smântâna se pune în piure ca orice alt ingredient. După ce am pisat cât mai bine cartofii, o vom adăuga, ca și când am fi adăugat laptele, sau untul, iar apoi vom amesteca bine, până când piureul ajunge la forma sa finală. Putem să mai punem în piure nucșoară sau parmezan ras.
Mare atenție la cartofii pe care îi alegi
Mare atenție la cartofii pe care îi alegi. Există trei tipuri de cartofi (pentru fiert, prăjit şi pentru ambele situaţii). Bucătarii ne recomandă să alegem un soi de cartof care se sfărâmă mai uşor pentru piure. Cartofii lăsaţi prea mult timp la fiert devin făinoşi. Cartofii sunt perfect fierţi atunci când puteţi trece lama cuţitului printr-o o bucată fără să simţiţi niciun fel de rezistenţă. Este indicat să mănânci piurel cât mai repede. Acesta își schimbă gustul când este reîncălzit.
Rețetă de piure de cartofi fără lapte
Poți încerca această rețetă de cartofi fără lapte. Tot ce trebuie să faci este să înlocuiești laptele sau untul este margarina vegetală. Cartofii se pun la fiert, spălați, curățați și tăiați în jumătăți sau în sferturi dacă sunt mai mari. Apoi, se pun pe foc intr-o cratiță încăpătoare. Se adaugă o linguriță de sare la 1 kg de cartofi. Se lasă la fiert la foc mediu, sub capac, pana ce furculița îi străpunge ușor.
Cartofii fierți se zdrobesc cu o presă manuală sau o sită conică. Cratița cu cartofii zdrobiți se pune pe foc mic și se amestecă câteva minute cu o lingură de lemn, până ce pe fundul cratiței se formează o peliculă albicioasă. Stingem focul, tragem cratița deoparte și adăugăm margarina cât piureul este cald. Amestecăm bine cu un tel și adăugăm puțină sare.