Sublococotenentul Victor Popescu, gorjeanul care a purtat un război de rezistență contra ocupantului german. Ce fapte de vitejie au rămas în conștiința contemporanilor

Sublococotenentul Victor Popescu, gorjeanul care a purtat un război de rezistență contra ocupantului german. Ce fapte de vitejie au rămas în conștiința contemporanilor.

În anul 1986, la 70 de ani de la momentul istoric al ocupării Olteniei de către Puterile Centrale, în România s-a realizat filmul „Bătălia din Umbră”, cu Dan Condurache în rolul principal. Filmul urmărea modul în care un sublocotenent în rezervă a organizat în zona natală o rezsitență armată contra Puterilor Centrale.

Victor Popescu - învățătorul din Valea cu Apă, devenit sublocotenent în rezervă

Victor Popescu s-a născut pe 20 septembrie 1886 la Valea cu Apă Gorj. Tatăl său fiind învățător, a ținut ca fiul său să îi calce pe urme. Așa se face că Victor a studiat la Școala Normală din București. Ca orice bărbat, a mers la armată, fiind înrolat în Regimentul 18 Infanterie, Gorj. Lăsat la vatră, în vara anului 1916, Victor Popescu este chemat la concentrare la Regimentul 21 Dorobanți din București. Primește gradul de sublocotenent în rezervă,

Erou de război în 1916

Regimentul 18 Infanterie Gorj era comandat de colonelul Constantin Jipa. Sublocotenentul Victor Popescu a primit comanda plutonului 3, din compania a 3-a, a primului batalion din Regimentul 18 Infanterie, Gorj. Din august 1916 și până la 5 noiembrie 1916. luptă în Ardeal și în Defileul Jiului, fiind rănit la Lupeni. La Țicleni, când cea mai mare parte a unității sale, Regimentul 18 este amenințată cu încercuirea. el și mai mulți soldați și gradați din plutonul și compania sa aleg să se retragă în pădure, pentru a putea să se alăture altor subunități românești. Timp de mai  multe zile, văzând că nu reușesc să găsească nicio subunitate românească, ei decid să se răzlețească în zonele rurale pentru a constitui apoi o forță de rezistență.

Victor Popescu și rezistența armată

Victor Popescu a ajuns în localitatea natală și a aflat că tatăl său a fost torturat de ocupanți. A decis să se răzbune și a ucis sentinela germană și mai mulți soldați cărora le-a luat armele și muniția.  Victor Popescu a constituit un grup care a cuprins între 20 și 40 de luptători. Mulți erau rude ale sale, veri, nepoți.

Documentele vorbesc de: frații Dumitru şi Ilie Cârciumaru, Iorgu Crăciun, Vasile Velican, M. Cărămidaru, din satul Negomir, Nicolae Popescu, Tudor Popescu, din Valea cu Apă, judeţul Gorj, Gheorghe Ioana din Racoviţa-Vâlcea, sergent jandarm, Gheorghe Spătaru, din satul Negomir, Ionel Popescu, elev normalist şi cercetaş, Ionel Prunescu, elev la şcoala militară din Craiova, precum şi de câţiva foşti prizonieri de război ruşi şi italieni, evadaţi din lagărul de prizonieri de la Turnu-Severin. Grupul a luptat cu mult curaj în primăvara anului 1917.  Unii luptători au fost capturați, dar au fost eliberați, alții au murit în diversele raiduri ale lui Victor Popescu, rănit și el la un moment dat.  Zona de acțiune a fost la interferența județelor Gorj și Mehedinți.

Ocupantul a oferit între 3.000 și 30.000 lei pentru prinderea lui Victor Popescu. Sublocotenentul a reușit să atace mai multe obiective militare, a aruncat în aer un tren cu muniții. La 7 iulie 1917, a atacat închisoarea Turnu Severin unde fuseseră închiși gorjeni și mehedințeni acuzați că îl ajutaseră. Casa lui din Gorj și a tatălui soției sale din Mehdinți au fost arse de nemți.

Victor Popescu a eliberat mai mulți deținuți, dar cei 10 condamnați la moarte nu au putut fi ajutați să evadeze. fiind executați după ce și-au săpat singuri gropile. Alții au fost deportați în Bulgaria sau închiși la Tismana.

Victor Popescu și perioada interbelică. Situația dificilă de după 1948

În ianra anului 1918, Victor Popescu a reușit să ajungă în Moldova la Regimentul lui. A continuat lupta, fiinf avansat căpitan. Până în 1943 a lucrat la Valea cu Apă ca învățător, fiind decorat în 1941.

Victor Popescu a ajuns  amendat, persecutat, închis de comuniști între 1948 și 1955. Dacă reușise să lichideze doi trădători, Schinteie, primarul din Drăgotești și călugărul Arftanghel, un al treilea, preotul Roșoga a scăpat, iar în anii 50, în trădează sovieticilor. După un an de detenție  la Ghencea, în 1956, este repus în drepturi. I s-a anulat pensia între anii 1948 și 1856.

Victor Popescu a decedat la aproape 84 de ani, în cursul anului 1970. Nepotul lui, Ionel Popescu, elev-cercetaș în 1917 a ajuns în închisorile comuniste după ce a devenit partizan anticomunist în intervalul 1948-1954.