Război în Israel. Cine este Mohammed Deif, liderul militar al Hamas

Război în Israel. Cine este Mohammed Deif, liderul militar al Hamas

Mohammed Deif, liderul militar al Hamas din spatele atacului asupra Israel. „Pisica cu nouă vieți” a scăpat la limită din mai multe tentative de asasinat.

Mohammed Deif este liderul militar al Hamas din spatele atacului asupra Israelului. Supranumit „Pisica cu nouă vieți” , a scăpat la limită din mai multe tentative de asasinat

Mohammed Deif, în vârstă de 58 de ani, s-a alăturat de tânăr grupării teroriste Hamas. Era la finalul anilor 1980. Determinat să facă parte din rezistența armată împotriva Israelului, Deif a devenit rapid un membru proeminent în cadrul unității militare a Hamas, Brigăzile Izzedine al-Qassam. Din 2002, este liderul militar, scrie intr-un posrael

Sâmbătă, Mohammed Deif a anunțat declanșarea atacurilor asupra Israelului, pe un canal media al gupării. El a cerut palestinienilor de pretutindeni să vină la luptă. „Aceasta este ziua celei mai mari bătălii. Va înceta ultima ocupație de pe pământ”, a spus el.

Deif le-a cerut palestinienilor să atace Israelul cu orice arme găsesc. „Să scoată armele astăzi. Iar cine nu are o armă, să scoată un cuțit, un satâr sau un topor”. Deif a numit operațiunea o „furtună” sau „potop” menit să distrugă Israelul.

Mohammed Deif

Mohammed Deif: Sursa colaj: IDF

Biografia lui Mohammed Deif

Deif s-a născut în tabăra de refugiați Khan Yunis din Gaza în 1965. Atunci teritoriul era ocupat de Egipt. Numele său de naștere a fost Mohammed Diab Ibrahim al-Masri.

Cu aluzie la stilul său de viață nomad folosit pentru a se sustrage atacurilor aeriene israeliene, a devenit mai târziu cunoscut sub numele de Deif. Acesta se traduce „oaspetele” din arabă. Cele mai multe informații despre el, din portretul realizat de BBC, provin din relatările din presa israeliană și palestiniană. „Este considerat un oficial extrem de dur al Hamas”, spune Matthew Levitt, un fost consilier anti-terorism al Departamentului de Stat al SUA.

La începuturile sale în grupare, Deif era apropiat de unii dintre comandanții mai radicali ai Hamas. Este vorba de Yehya Ayyash, un producător de bombe cunoscut sub numele de „inginerul”. Yehya Ayyash a fost acuzat că a planificat mai multe atentate asupra autobuzelor din Israel, la începutul anilor ’90.

Cum a ajuns Deif lider al grupării

După asasinarea lui Ayyash, în ’96, de către forțele israeliene, Deif a fost acuzat că a planificat, la rândul său, mai multe atacuri teroriste, drept răzbunare.

Aceste acțiuni i-au ridicat rangul lui Deif în gruparea teroristă. În 2002, el a preluat funcția de lider al aripii militare a Hamas după asasinarea fondatorului acesteia, Salah Shehadeh. În calitate de lider, Deif a fost creditat cu proiectarea rachetei Qassam, armă care a devenit un simbol al Hamas, și a rețelei de tuneluri de sub Gaza.

Aceste tuneluri sunt locul în care se crede că Deif își petrece cea mai mare parte a timpului, ascuns de armata israeliană, și de unde coordonează operațiunile Hamas. „Pisica cu nouă vieți” În anii 2000, Deif a supraviețuit după patru tentative de asasinat organizate de Israel. El a suferit răni grave, inclusiv pierderea unui ochi și a membrelor, potrivit serviciilor de informații israeliene.

Un fost șef al serviciului de informații al forțelor defensive din Israel a confirmat gravitatea rănilor lui Deif după un atac aerian israelian asupra locuinței unui membru Hamas în 2006. „Oamenii au crezut că nu va mai lucra niciodată ca lider, ca planificator militar”, a declarat generalul israelian în retragere pentru BBC. „Dar si-a revenit cât a putut de bine”.

Mohammed Deif, „pisica cu 9 vieţi”

Aceste tentative eșuate de asasinare i-au sporit reputația, iar Deif a câștigat porecla de „pisica cu nouă vieți”. O a cincea tentativă asupra vieții lui Deif a avut loc în timpul operațiunii militare a Israelului din 2014 în Gaza. Israelul a lansat un atac aerian asupra unei case din cartierul Sheikh Radwan din Gaza, ucigându-i pe soția lui Deif, Widad, și pe fiul lor, Ali.

Israelul credea că l-a ucis și pe Deif, dar el nu se afla în clădire în acel moment. La scurt timp după atac, Hamas a anunțat că Deif este „încă în viață și conduce operațiunea militară” împotriva Israelului.

Cel puțin alte două încercări de a-l ucide pe Mohammef Deif au fost făcute în timpul conflictului din Gaza din 2021. Eșecul lor face ca Deif să fi scăpat de cel puțin șapte tentative de asasinat de-a lungul a două decenii.

Această capacitate de a eluda armata israeliană poate fi parțial atribuită deciziei sale de a nu utiliza tehnologia modernă de comunicații, spun experții în securitate. Adâncimea tunelurilor Hamas, informațiile eronate, riscul de daune colaterale și defecțiunile munițiilor sunt alte motive pentru care unele dintre aceste tentative de asasinat ar fi eșuat.

Ce reprezintă gruparea teroristă Hamas

Hamas este o mișcare militantă și unul dintre cele două partide politice majore din teritoriile palestiniene. Guvernează peste două milioane de palestinieni din Fâșia Gaza. Dar grupul este cel mai bine cunoscut pentru rezistența armată împotriva Israelului, potrivit Consiliului pentru Relații Externe.

Hamas are o aripă militară cunoscută sub numele de Brigăzile Izz al-Din al-Qassam. Aceasta a condus multe atacuri anti-israeliene atât în Israel, cât și în teritoriile palestiniene încă din anii 1990. Aceste atacuri au inclus bombardamente la scară largă împotriva țintelor civile israeliene.

Apărută inițial ca o filială palestinană a „Frăției Musulmane”, la sfârșitul anilor 1980, gruparea militantă islamistă Hamas a preluat Fâșia Gaza după ce a învins rivalul său politic, Fatah, la alegerile din 2006. În acest timp, Hamas a intrat în mai multe rânduri în război cu Israelul. De fiecare dată ostilitățile încheindu-se cu armistiții fragile.

Cel mai recent conflict, a ridicat poziția grupului în rândul palestinienilor, mulți dintre care acum favorizând Hamas în detrimentul Fatah. Partidul său rival, Fatah, care domină Organizația pentru Eliberarea Palestinei (OLP) și guvernează în Cisiordania, a renunțat la violență.

Hamas se bucură și de sprijin extern. Iranul îi oferă sprijin material și financiar, iar Turcia găzduiește unii dintre liderii săi de top.

Ne puteți urmări și pe Google News