Antonescu și Ceaușescu - destin similar? Cum au reacționat cei doi când au fost nevoiți să mănânce precum românii de rând.

Antonescu, Ceaușescu și regimul alimentar. În seara zilei de 23 august, Generalul Constantin Sănătescu a primit mandatul de Președinte al Consiliului de Miniștri. În guvern au fost cooptați numeroși generali, dar și politicieni ca Dinu Brătianu, Iuliu Maniu și Constantin Titel Petrescu, ca miniștri secretari de stat[1].

Lucrețiu Pătrășcanu, social-democratul Constantin Titel Petrescu, „Inginerul Ceaușu” – pe numele lui real Emil Bodnăraș au venit la Palat

Manfred von Killinger, ministrul german la București, informat de Șeful Serviciului Special de Informații, Eugen Cristescu, a venit la Palat, pentru a afla ce s-a întâmplat cu mareșalul Ion Antonescu, protestând că nu a fost informat despre schimbare.

Căderea lui Antonescu

Noul ministru de externe Grigore Niculescu-Buzești a precizat că Manfred von Killinger a fost acreditat pe lângă Regele României, nu pe lângă fostul guvern, arătând lipsa de temei a protestului.

Killinger l-a informat pe Hitler în aceeași seară, acesta ordonând înăbușirea acțiunii, arestarea Regelui și înlocuirea primului ministru C. Sănătescu cu un general progerman, care a fost însă, imposibil de găsit.

Regele Mihai I a trebuit să plece în județul Gorj, la Dobrița, pentru că replica germanilor urma să fie dură. A doua zi, Palatul Regal a fost supus unui tir furibund de bombardament aerian.

În consecință, Bodnăraș i-a preluat pe cei doi Antonești și i-a dus într-o casă conspirativă a partidului, din Cartierul Vatra Luminoasă. Ulterior au fost predați sovieticilor, la 31 august 1944.

La 5 septembrie 1944, Antonescu deja era undeva la 60 km sud de Moscova, într-o reședință în care a fost anchetat de sovietici.

Cine le-a gătit fraților Antonescu

Se cuvine să rememorăm și un subiect poate, mai puțin cunoscut despre Ion şi Mihai Antonescu, în seara zilei de 23 august 1944 și în ziua următoare.

Cei doi, după cum se știe,  au ajuns într-o casă conspirativă a comuniştilor din cartierul Vatra Luminoasă. Evident, aduşi seara, celor doi li s-a făcut foame, a doua zi.

Femeia care se ocupa de casă, o funcționară, Aurica Niculescu (ea avea casa din 1936, iar Victor Precup o recomandase lui Bodnăraș pe post de casă conspirativă) avea să le dea Antoneştilor o lecţie care să îi trezească la realitatea de care se izolaseră în turnul lor de fildeş al victoriilor imaginare.

A realizat că trebuie să le dea ceva de mâncare, în după amiaza zilei de 24 august 1944. Da, să le dea de mâncare Antoneştilor care patronaseră furtul din mâncarea soldaţilor, care înfometaseră ţara ca să placă unui călău ca Hitler.

A ieşit în stradă şi a găsit un ţăran, ce se întorcea de la una din pieţele de atunci ale Capitalei, care mai avea doi trei dovleci şi o baniţă cu mălai, evident mai mult tărâţe, cum era mălaiul românesc în „glorioasa“ eră Antonescu.

Ţăranul nu a dorit să vândă dovlecii, spunând că nu acceptă preţul prea mic oferit de femeie, că preferă să îi dea fierţi în tărâţe porcilor din gospodăria proprie.

Femeia l-a convins spunând că are şi ea doi porci şi că trebuie să le dea de mâncare, această replică fiind convingătoare pentru ţăran. Aşadar, românca noastră a fost o doamnă şi cu nişte criminali care ar fi trimis la moarte milioane de oameni pentru ambiţiile lor groteşti.

Regimul lui Antonescu. Cel alimentar

Nu ştiu dacă Ion Antonescu şi-a învăţat lecţia înfulecând păsatul cu dovleci. Cred că i-a plăcut, fiindcă, atât timp cât îşi bătuse joc de soarta unui popor, bolnav de sifilis terţiar fiind, ţinea regim, cerând să mănânce vegetarian, având plătiţi dieteticieni!

Asta în timp ce românii mâncau pâine neagră cu tărâţe şi mălai, fiindcă pâinea albă era pentru germanii care rechiziţionaseră tot. Funcționara noastră nu ştia nici de boala lui Antonescu, nici de regimul lui sofisticat, dar i-a oferit un regim dietetic.

Românii sunt totuşi oameni cu suflet, până şi pe infractori şi criminali îi tratează cu respect, dându-le mâncare. În orice caz, mai bună decât aceea pe care dictatorii le-au dat-o lor atunci când au fost la putere.

Ceaușescu a vrut să-l reabiliteze pe Antonescu

Nicolae Ceauşescu a fost cel care a dus 23 august la proporţii groteşti. Ba chiar a avut în plan să îl reabiliteze pe Ion Antonescu, în ideea că acesta se hazardase în Campania de Răsărit, aşa cum s-a văzut, complet inutil.

Lui Nicolae Ceauşescu i-au plăcut la bătrâneţe dictatorii din cauza cărora îşi petrecuse tinereţea în puşcării: Carol al II-lea şi Ion Antonescu. De la primul luase ideea manifestărilor pe stadioane (amplificată după vizitele din Coreea de Nord), de la celălalt ideea să se certe cu sovieticii pe tema Pactului Ribbentrop-Molotov.

Aş vrea să vă mai spun un aspect. Şi Ceauşescu, în cazarma de a Târgovişte, unde a stat între 22 şi 25 decembrie 1989, a beneficiat de o masă care nu i-a plăcut.

Regimul lui Ceaușescu. „Alimentația rațională” nu i-a fost pe plac, la Târgoviște

A cerut apă minerală, pâine albă, ceai, lapte. I s-a adus pâine neagră, care i-a provocat greaţă, deşi i s-a spus că asta mâncau ofiţerul şi soldatul român în „glorioasa Epocă de Aur“.

A gustat din ceai şi a fost revoltat că are zahăr, certându-i pe ofiţeri că nu ştiau că el are diabet? Aceştia i-au replicat că în cele două ore de program la televizor, nimeni nu vorbea de diabetul lui Ceauşescu, ci doar de „realizărilii“ măreţe.

Cât despre lapte, Kemenici, comandantul unităţii militare, a spus că nu i-a dat, deşi unitatea avea un sector-gospodărie, în care se aflau 12 vaci.

A vrut pur şi simplu ca Nicolae Ceauşescu să vadă ce înseamnă să vrei ceva şi să nu ţi se ofere. Aceste fapte sunt consemnate de către Viorel Domenico în cartea „Ceauşescu la Târgovişte”, Editra Cetatea de Scaun, Târgovişte, 2015.

Antonescu și Ceaușescu. Finalul și Moscova

Antonescu a fost repatriat în primăvara lui 1946, pentru procesul care urma să fie realizat de români cu acordul Comisiei Aliate de Control, el fiind condamnat la moarte și executat la 1 iunie 1946, la Jilava.

Ceaușescu a fost executat la Târgoviște la 25 decembrie 1989 de un tribunal excepțional.

Și în primul și în al doilea caz, Moscova a dat semnalul că, aparent, românii aveau libertatea să-și decidă soarta..

 

[1]             Georgeta Smeu, Dicţionar de Istoria Românilor, Editura Trei, Bucureşti, 1997, pp.364-365.