Castraveții toxici de la Buzău, retrași de pe piață. Ce spun analizele de laborator
- Mihai Soica
- 22 mai 2023, 23:28
După scandalul roșiilor de la Buzău, unde legumicultorii au folosit produse interzise pentru a forța coacerea acestora, acum a venit rândul castraveților. Autoritățile sanitar veterinare au intervenit de urgență și au luat primele măsuri.
O mare parte din producția de castraveți din localitatea Pogoanele trebuie retrasă de urgență de la comercializare, după ce s-a constatat prezența unor substanțe interzise, la analizele de laborator.
Decizia a fost dispusă de un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pogoanele, care a anchetează și cazul roșiilor tratate cu substanțe interzise.
Magistratul a dispus trimiterea la laborator a mai multor tipuri de legume produse de legumicultorii acuzați de practici ilegale, iar analizele au stabilit prezența unor substanțe interzise și la cultura de castraveți.
„În urma finalizării raportului de expertiză s-a constatat că în cazul unuia dintre suspecţi probele de tomate au evidenţiat prezenţa unor substanţe chimice, însă în limite care să nu afecteze sănătatea populaţiei, iar la probele de castraveţi a fost evidenţiată prezenţa unor substanţe chimice în afara normelor legale, legumele fiind neconforme consumului populaţiei”, a informat Parchetul de pe lângă Judecătoria Pogoanele.
Legumicultorii vor fi amendați
Autoritățile sanitar veterinare din Buzău s-au mobilizat și au intervenit în sensul opririi de la comercializare a castraveților produși la ferma legumicultorului acuzat de procurori.
„Producătorul nu o să mai aibă acces la subvenții, la anumite ajutoare. O să avem în vedere și retragerea carnetului de producător”, a declarat Cosmin Florea, directorul Direcției Agricole Buzău.
De asemenea, reprezentanții Oficiului Județean Fitosanitar Buzău au anunțat că legumicultorul vinovat va fi sancționat contravențional pentru utilizarea unor produse neomologate.
„Acea persoană este pasibilă de sancțiuni, pentru că a utilizat produse neomologate”, a precizat și Nicolae Coman, șeful Oficiului Județean Fitosanitar Buzău.
Nemulțumire mare la Pogoanele
Producătorii de legume din Pogoanele susțin că în urma acțiunii complet iresponsabile ale celor trei legumicultori, ei vor rămâne cu marfa pe stoc, deoarece nimeni nu mai are curajul să cumpere de la ei.
„Ne-au făcut o faimă prostă, posibil să nu ne mai vindem marfa, să muncim, să investim foarte mulți bani și...”, a declarat o femeie, citată de stirileprotv.