Exclusiv. Desființarea primăriilor în localitățile sub 5.000 de locuitori. Ce alte măsuri are AUR în programul politic.

Exclusiv. Desființarea primăriilor în localitățile sub 5.000 de locuitori. Ce alte măsuri are AUR în programul politic. George Simion. Sursa foto: arhiva EVZ

George Simion a vorbit despre reforma administrativă a României pe care o va face în cazul în care partidul său va ajunge la putere. Țara are prea multe comune și orașe care consumă resurse financiare importante, spune liderul AUR.

Liderul AUR a fost invitatul lui Ionuț Cristache, la podcastul EvZ - „Hai România”.

Potrivit lui George Simion, România are nevoie de o administrație modernă, și nu de una care să consume toate resursele financiare, care ar putea fi redirecționate spre investiții.

”Anulăm toate primăriile care au în administrație mai puțin de 5.000 de locuitori. Noi ne aliem doar cu românii. Realitatea este că un partid care nu era dat la televizor nu putea să intre în Parlament. Noi am intrat cu zece la sută. Putem acum obține un scor enorm. Ne trebuie un președinte de AUR”, a comentat George Simion, care a intrat prin telefon, din mijlocul mulțimii de protestatari care se află în fața Palatului Parlamentului.

Ne puteți urmări și pe Google News

AUR susține reforma administrativă

Prezent la o dezbatere publică organizată de Camere de Comerț și Industrie a României, președintele AUR, George Simion a susținut necesitatea unei reforme a administrației.

„Modelul după care funcţionează administraţia publică din România în prezent nu este sustenabil. O dovadă în acest sens este chiar criza economică generată de gaura bugetară, dar şi de faptul că statul cheltuie sume uriaşe cu pensiile speciale şi cu sinecurile din aparatul administrativ. Soluţia există pentru a reduce risipa din bugetul naţional: reorganizarea teritorială şi, implicit, reforma administrativă, care să reducă numărul instituţiilor statului român cu două treimi”, a precizat Simion.

Singura soluție: curajul politicienilor

Deși această temă a fost abordată de foarte multe ori în ultimii ani, niciun politician nu a avut curajul să facă un pas în față.

De data asta, George Simion susține că dacă AUR va ajunge la putere, această reformă se va face, și încă repede.

Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) şi mai multe organizaţii patronale cu sute de membri au dat un semnal clar în acest sens în momentul în care au solicitat autorităţilor reorganizarea teritorial-administrativă a ţării prin reducerea numărului de judeţe de la 41 (plus Bucureşti) la 15 şi redefinirea noţiunii de comună ca localitate cu cel puţin 5000 de locuitori”, susţine AUR.