Leonardo DiCaprio, nevoit să apară în fața instanței. Celebrul actor, implicat într-un scandal de proporții

Leonardo DiCaprio, nevoit să apară în fața instanței. Celebrul actor, implicat într-un scandal de proporții

Leonardo DiCaprio a depus mărturie luni în procesul unui membru al grupului Fugees şi a relatat felul în care l-a cunoscut pe acesta în timpul "unor petreceri somptuoase" organizate de un finanţator malaezian aflat în centrul unuia dintre cele mai mari scandaluri de corupţie din lume.

Muzicianul Pras Michel, în vârstă de 50 de ani, este judecat de o săptămână la Washington pentru rolul avut într-o campanie ilegală de lobby desfăşurată în Statele Unite de cetăţeanul malaezian Low Taek Jho.

Luni, atenţia publicului s-a îndreptat însă spre actorul Leonardo DiCaprio, care, în pofida tonului său precaut, i-a captivat pe membrii juriului atunci când a relatat petrecerile decadente finanţate de Low Taek Jho prin intermediul, potrivit actului acuzării, unor sume deturnate din fondul suveran 1MDB.

Actorul hollywoodian, în vârstă de 48 de ani, l-a întâlnit pe antreprenorul malaezian, pe care îl considera "un star al finanţelor", în 2010, la o petrecere organizată în Las Vegas. Zâmbind, DiCaprio a dezvăluit că nu îşi aminteşte prea bine cea de-a doua parte a petrecerii.

Leonardo DiCaprio, în fața instanței

Apoi, DiCaprio a fost invitat cu regularitate de Low Taek Jho "pe iahturi, în cluburi de noapte", alături de alte celebrităţi, inclusiv alături de Pras Michel. Cu ocazia unui Revelion, malaezianul a închiriat un avion pentru a-şi duce invitaţii în Australia şi înapoi în Statele Unite, pentru a sărbători de două ori miezul nopţii.

În timpul discuţiilor purtate, omul de afaceri l-a întrebat pe Leonardo DiCaprio, care deţine o casă proprie de producţie, dacă avea un proiect cinematografic în curs de desfăşurare. "I-am menţionat 'The Wolf of Wall Street' şi au început anumite discuţii cu reprezentanţii mei pentru ca el să finanţeze filmul", a dezvăluit actorul.

Regizat de Martin Scorsese, acel lungmetraj, lansat în 2013, prezintă ascensiunea şi prăbuşirea unui agent de bursă drogat şi corupt, un rol care i-a adus lui Leonardo DiCaprio o nominalizare la premiul Oscar.

Înainte să accepte acea finanţare, avocaţii starului hollywoodian, un detectiv privat şi alte studiouri implicate în proiect au realizat o anchetă despre Low Taek Jho şi "şi-au dat acordul", a precizat actorul, care nu este cercetat de justiţia americană.

În 2015, DiCaprio, care a primit şi câteva donaţii de la finanţatorul malaezian pentru fundaţia lui ecologistă, a rupt însă legăturile cu Low Taek Jho după un articol ce dezvăluia bănuielile ce planau asupra acestuia privind deturnarea mai multor miliarde de dolari din fondul 1MDB, creat pentru a contribui la dezvoltarea economică a Malaeziei.

Scandal cu un om de afaceri din Malaezia

Low Taek Jho, care a fugit de justiţie şi se află probabil în China, este acuzat, ca şi alte persoane, de utilizarea acelor bani pentru a cumpăra reşedinţe de lux, iahturi, opere de artă şi pentru a ajunge să frecventeze staruri din muzică, cinematografie şi politică.

"Într-o zi, a menţionat în trecere că voia să facă o donaţie importantă pentru Partidul Democrat", a dezvăluit Leonardo DiCaprio. El a evocat suma de "20 până la 30 de milioane de dolari". "Am zis: 'Wow...sunt mulţi bani!'", a adăugat el.

Din cauza acelei sume, printre altele, muzicianul Pras Michel se află în prezent pe banca acuzaţilor. Procurorii americani i-au reproşat că a transferat o parte din acei bani pentru donaţii în campania prezidenţială a lui Barack Obama în 2012, ascunzând originea fondurilor.

În Statele Unite, donaţiile provenite din străinătate sunt interzise. Muzicianul a pledat nevinovat, conform Agerpres.