Adevărata ciorbă de potroace. Rețetă împotriva mahmurelii
- Emma Cristescu
- 20 februarie 2023, 08:59
Cei care au mâncat sau au băut prea mult pot să își revină cu ciorbă de potroace. Aveți nevoie doar de câteva ingrediente pentru această rețetă. Se zice că este un leac împotriva mahmurelii.
Cea mai bună ciorbă este cea de potroace. Radu Anton Roman, un adevărat profesionist în arta culinară, a dezvăluit care este rețeta împotriva mahmurelii. Gospodinele au nevoie doar de câteva ingrediente pentru a ajuta apropiații să se simtă mai bine.
„Potroacă înseamnă sărătură, nu altceva, o zeamă reparatorie de după „chindiile” cumplite ale Valaho-Balcaniei, care scoate în mod tradiţional veninul din beţivi, mahmureala din naşi şi untul din bucătari” - spunea marele maestru Radu Anton Roman în cartea sa. El a mai declarat că unele ingrediente fac diferența.
500 grame de bucăţi de zburătoare de casă, pot să fie de la mai multe feluri de zburătoare
400 grame de măruntaie ( fără care ciorba nu are gustul autentic) pipote inimă, ficat )
2 cepe
400 grame :morcov, păstârnac, ţelină
2 linguri de orez
20 boabe de piper
200 ml smântână
2 ouă
leuştean
un litru zeamă de varză murată ( potroacă)
4 l de apă
„Este o ciorba perfectă şi completă, servită fierbinte cu o bucată zdravănă de pâine şi ardei iute nu mai cere nici o completare....iar realizarea ei este extrem de simplă”, nota gastronomul în lucrarea “Bucate, vinuri şi obiceiuri româneşti”.
Adevărata ciorbă de potroace
Se spală şi se lasă la uscat bucăţile de zburătoare şi măruntaiele lor. Zarzavaturile se toacă mărunt.
Într-o oală se pun 4 l de apă cu o linguriţă rasa de sare şi se adaugă carnea şi măruntaiele. Se lasă să clocotească bine şi se adună spuma , apoi se adaugă zarzavaturile şi piperul.
După vreo ora de fiert molcolm se pune orezul bine spălat, 2 linguri este cantitatea perfectă chiar dacă nu pare mult. După ce a fiert orezul - 10-15 minute) se adaugă zeama de varză murată ( potroaca) care sărează, acreşte şi dă adevărata aromă.
Se mai lasă la clocotit câteva minute, separat se bat gălbenuşurile cu smântână şi cu ceva zeamă din oală. Se ia oala de pe foc şi se adaugă smântâna bătută. Nu uita să toci mărunt leușteanul. Se lasă aromele să se povestească puţin şi se serveşte fierbinte. Faimosul gastronom îți recomandă să o mănânci cu ardei iute, potrivit Adevărul.