De ce femeile renunță mai greu la fumat. Studiul care arată efectele nicotinei asupra creierului

De ce femeile renunță mai greu la fumat. Studiul care arată efectele nicotinei asupra creierului

Oamenii de știință au constatat de-a lungul timpului că femeilor le este mult mai greu să renunțe la femei. Specialiștii au aflat care este motivul.

Medicii de la Universitatea Uppsala, Suedia, au realizat un studiu care a arătat de ce femeilor le este mult mai greu să renunțe la fumat. Specialiștii au arătat că o singură țigară are efecte puternice asupra creierului unei femei. Nicotina poate bloca mecanismul prin care este produs estrogen în creierul femeilor. Este nevoie de o singură țigară pentru acest lucru.

Unul dintre medicii care a participat la acest studiu, Erika Comasco, a spus că cercetarea a descoperit un nou efect al țigărilor. Studiul va fi continuat. „Încă nu suntem siguri care sunt rezultatele comportamentale sau cognitive; doar că nicotina acționează asupra acestei zone a creierului, totuși observăm că sistemul cerebral afectat este o țintă pentru drogurile care creează dependență, cum ar fi nicotina”, a mai adăugat Comasco.

Studiul s-a bazat pe analiza a zece femei sănătoase care au primit o doză de nicotină echivalentă cu cea prezentă într-o țigară. Ulterior, oamenii de știință le-au injectat un trasor radioactic care s-a atașat la o moleculă legată de aromatază. Este vorba de enzima care produse estrogen. Medicii au utilizat RMN-uri și PET-uri pentru a vedea care sunt efectele asupra femeilor. Cercetătorii au indentificat cantitatea de estrogen din organism și locul din creier în care se află. Studiul a arătat că acea doză unică administrată a redus treptat cantitatea de aromatază. Acest lucru înseamnă că și cantitatea de estrogen este mai mică.

Ne puteți urmări și pe Google News

Femeile renunță mai greu la fumat

Oamenii de știință au încheiat acest experiment pe zece bărbați sănătoși. Comasco a subliniat că studiul i-a făcut pe cercetători să creadă că nicotina are efecte semnificative asupra creierului. Nu este exclus ca și alte funcții să fie afectate, a mai spus medicul. Ea a punctat că femeile și bărbații au reacționat diferit la dozele de nicotină administrate.

„Femeile par să fie mai rezistente la terapia de înlocuire a nicotinei, experimentează mai multe recăderi, prezintă o vulnerabilitate mai mare pentru ereditabilitatea fumatului și prezintă un risc mai mare de a dezvolta boli primare legate de fumat, cum ar fi cancerul pulmonar și atacurile de cord”. Comasco a mai spus că este nevoie de un eșantion mai mare pentru ca primele informații să fie confirmate. „Mesajul este că nicotina are diverse efecte asupra creierului, inclusiv asupra producției de hormoni sexuali precum estrogenul”, informează Eurekalert.