Cum își petrece timpul Angela Similea. Artista nu vrea să mai revină pe scenă
- Simona Suciu
- 1 decembrie 2022, 22:37
Angela Similea s-a retras din viața publică și nu vrea să mai revină pe scenă. Prietenii ei au dezvăluit cum își petrece timpul una dintre cele mai talentate soliste din România.
Marea doamnă a muzicii românești s-a retras complet din lumina reflectoarelor și, deși primește încă multe oferte, nu dorește să mai revină pe scenă. Angela Similea (75 ani) a trecut prin momente grele în ultimii ani.
Vacanță prelungită
Ovidiu Komornyik a colaborat mulți ani cu Angela Similea, iar cei doi sunt buni prieteni. Artista a acceptat anul acesta să participe la un proiect de-al său, respectiv un cântec de susținere pentru Ucraina. Nu dorește însă să revină în fața publicului.
„De când colaborăm, am avut o relaţie axată pe respect, nu ne-am certat niciodată. Angela are o educaţie aparte, cu principii. Amândoi suntem bogaţi în sentimente, ne putem baza unul pe altul. Vorbim zilnic. Ne vedem când avem timp. Momentan, ea se plimbă. E într-o vacanță pe care și-a dorit-o dintotdeauna, iar acum o are pe deplin”, a declarat Ovidiu Komornyik, pentru impact.ro.
Anul acesta, Angela Similea și-a petrecut vara în America, acolo unde fiul ei, Sorin Hilgen, locuiește de mai bine de 20 de ani.
Carieră impresionantă
Angela Similea a fost idolul mai multor generații. A interpretat celebrele refrene „Să mori de dragoste rănită“, „Dacă n-ai fi existat” sau „Să te gândești din când în când la mine“. A fost una dintre cele mai talentate soliste de muzică ușoară, dar și un simbol al eleganței,
A apărut ultima oară pe scenă în urmă cu trei ani. Viața artistei din ultimii zece ani a fost una extrem de grea. După moartea soțului ei, aceasta și-a pierdut vila în care locuia, din cauza unor datorii uriașe. O perioadă a fost nevoită să locuiască la prieteni.
Cu toate că în ultimii ani Angela Similea a ieșit complet din lumina reflectoarelor, ea a luat o decizie neașteptată. Artista și-a înregistrat numele la OSIM, devenind „marcă înregistrată”. A vrut să se asigure că nimeni nu se va putea folosi de numele său.