Doliu uriaș în Poliția Română! A murit în floarea vârstei. Vestea i-a îngenuncheat

Doliu uriaș în Poliția Română! A murit în floarea vârstei. Vestea i-a îngenuncheat Sursă: Arhivă EVZ

Poliția Română e în doliu. Întregul personal o plânge pe tânăra polițistă de frontieră Angela, din Sighetu Marmației, Maramureș, care a fost răpusă de boală ce nu își alege victimele și nici nu ocolește pe nimeni astfel încât, de-a lungul timpului, atât oameni de rând, cât și celebrități au avut de luptat cu ea.

Poliția Română e în doliu. Tânăra polițistă de frontieră Angela, în vârstă de doar 31 de ani, a murit. Familia, prietenii și apropiații au fost zguduiți de această veste cumplită. Trecerea sa din viață a fost anunțată de reprezentanții Sindicatului din Poliție Europol, care și-au luat rămas-bun de la agenta din Sighetu Marmației.

Tânără polițistă, îngenuncheată de o boală nemiloasă

Angela a fost diagnosticată cu cancer, iar în luna martie a anului 2021, colegii săi de muncă i-au venit în ajutor pentru a avea posibilitatea de a se trata la o clinică din Turcia.

„Angi suferă de cancer de col uterin cu metastază pulmonară pentru care are nevoie urgent de tratament la o clinică din Turcia, însă costurile sunt extrem de mari în raport cu posibilitățile familiei. Numai primele 6 procedee pe care trebuie să le urmeze ajung la suma de 30.000 de euro plus la care se vor adăuga și alte investigații medicale.

Sursă: Facebook/ Sindicatul Europol

Pentru că dar din dar se face rai, haideți să dăm o mână de ajutor acestei familii greu încercate și să redăm zâmbetul colegei noastre”, au transmis, în martie 2021, colegii tinerei polițiste de frontieră.

Poliția Română e în lacrimi. „Drum lin către îngeri!”

Din nefericire însă, Angela, care activa în cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației, a pierdut lupta cu boala, în urmă cu câteva zile. Potrivit informațiilor comunicate de reprezentanții Sindicatului Europol, femeia a lăsat în urmă un soț greu încercat în aceste clipe.

„Ne luăm rămas bun de la colega noastră Angela, polițist de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației. După o luptă aprigă cu o boală nemiloasă, aseară corpul acesteia a cedat.

În urmă au rămas un soț și o familie îndurerată și un colectiv de colegi înmărmuriți de această veste tragică.

Drum lin către îngeri, Angela!”, au transmis reprezentanții Sindicatului Europol.

Ne puteți urmări și pe Google News