Problemele lui Nicușor Dan s-au rezolvat. PMB a făcut „marea preluare”
- Mihnea Talau
- 30 decembrie 2021, 21:34
Cu toate că problemele bucureștenilor sunt cu totul altele, pe sfârșit de an, primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, se împăunează cu marea sa realizare, poate unica, după doi ani la cârma PMB, preluarea Parcului Văcărești.
Frigul din case și lipsa apei calde nu îl deranjează, se pare, pe edil, care își continuă nestingherit opera de activist de mediu, care l-a consacrat.
Iată ce scrie pe o pagina de socializare primarul general al Capitalei.
Nicușor Dan preluare în administrare a Parcului Văcărești.
„Ieri am finalizat procedura de preluare în administrare a Parcului Văcărești. E pentru prima oară când o arie naturală protejată din România e dată în administrare unei primării.
Prin contractul semnat ieri, Parcul Văcărești va fi gestionat de Administrația Parcul Natural Văcărești, structură special creată în acest scop și aflată în subordinea Primăriei Capitalei. Parcul a fost preluat pentru perioada standard de 10 ani, cu posibilitatea prelungirii ulterioare.
Chiar din ianuarie vrem să demarăm câteva lucrări de urgență în parc: reabilitarea și punerea în siguranță a punctelor de acces, igienizarea și ecologizarea, asigurarea patrulării și a monitorizării ariei, expertiza cu privire la restabilirea echilibrului ecologic al apei și cadastrul celor 183 de hectare ale parcului.
Urmează apoi să lansăm un concurs internațional pentru identificarea de soluții pentru amenajare. Fiind o arie naturală protejată, vor fi realizate doar intervenții minim invazive, care să asigure infrastructura de bază pentru vizitare. Va fi un spațiu pentru pasionații de natură, de lacuri, plante și păsări – fără clădiri, terase sau spații de distracție. Va fi o oază de natură pură, de care să se bucure generațiile de azi și din viitor”, a scris pe pagina sa de Facebook, Nicușor Dan.
Primarul nemulțumit de buget
Primarul general a fost revoltat după ce în Parlament s-a dat votul final pentru bugetul de stat pe 2022, iar veștile pentru Capitală nu au fost deloc bune. Bucureștiul a rămas cu același buget din 2021: 10 miliarde de lei, dintre care 4 miliarde pentru Primăria Capitalei și 6 miliarde pentru primăriile de sector.
„În ciuda tuturor demersurilor pe care le-am făcut în ultimele două luni, Bucureștiul a rămas cu același buget din 2021 – 10 miliarde de lei, dintre care 4 miliarde pentru Primăria Capitalei și 6 miliarde pentru primăriile de sector.