A treia doză de vaccin împotriva Covid-19, necesară curând? Experţii nu sunt decişi

A treia doză de vaccin împotriva Covid-19, necesară curând? Experţii nu sunt decişi

Una dintre cele mai dezbătute teme în prezent este legată de necesitatea vaccinării împotriva Covid-19 cu a treia doză, dar se pare că nici măcar experţii nu au un răspuns foarte clar.

Astfel, reprezentanţii Pfizer, Moderna și Novavax analizează dacă este cazul apariţiei unui vaccin suplimentar, care să sporească protecția persoanelor deja vaccinate. Aici s-a ajuns în contextul temerilor legate de noile tulpini ale coronavirusului care a lovit în plin planeta.

„Mai bine ar trebui să venim cu o nouă doză cu două luni mai devreme, decât cu două luni prea târziu”, a declarat recent Stéphane Bancel, CEO Moderna. Conform jurnaliştilor americani de la Business Insider, medicii și experții în boli infecțioase văd altfel situaţia expusă de Bancel.

În opinia acestora, este posibil să nu avem nevoie de a treia doză împotriva Covid-19 pentru o perioadă cuprinsă între un an şi cinci ani. Mai mult, alţii s-au întrebat dacă va fi vreodată nevoie de o nouă doză.

Ne puteți urmări și pe Google News

Amintim că oficialii Pfizer susțin că vaccinul produs împotriva Covid-19 are o eficienţă de 91,3%, iar protecţia durează chiar şi șase luni după vaccinarea cu a doua doză. Şi studiile clinice efectuate de Moderna au demonstrat că cei vaccinați au anticorpi și după minimum șase luni de la rapel.

A treia doză de vaccin împotriva Covid-19, necesară curând?

„În cazul în care durata protecției este de așa natură încât poți răci, dar nu ajungi în spital, vaccinul va fi un succes”, a declarat Dr. Larry Corey, virolog la Fred Hutchinson Cancer Research Center.

În acest context, experții evită să sugereze un interval de timp în care ar putea fi nevoie de a treia doză. „Ar trebui ca aceste vaccinări suplimentare să apară într-un an sau în 2022? Sau în 2023? Sau în 2024? Sincer, nu știu care este cel mai bun răspuns în acest moment”, a punctat acelaşi Corey.

Vaccinare efectuată chiar de coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă

Mai mult, nici experții de la Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CDC) din SUA nu au putut schiţa un răspuns convingător „Cred că acest lucru este complet diferit faţă de ceea ce am văzut cu alte boli și alte vaccinuri, astfel încât este foarte greu de spus. Chiar nu cred că putem specula în acest moment care vor fi recomandările cu privire la un rapel”, a precizat dr. Jennifer Verani (CDC).

Cât de mult putem fi protejaţi

În opinia Dr. Paul Offit, șeful Centrului pentru vaccinuri de la Spitalul de Copii din Philadelphia, protecția ar putea dura între trei şi cinci ani. Deşi este posibil ca o vaccinare suplimentară să nu fie necesară pentru toată lumea, companiile farmaceutice planifică o campanie de rapel „toamnă-iarnă”.

Directorul companiei Pfizer, Albert Bourla, a estimat că în aprilie, oamenii ar putea avea nevoie de a treia doză de vaccin, la 12 luni de la vaccinarea completă. Asta ar însemna luna decembrie pentru unii adulți din Statele Unite ale Americii. „Directorii companiilor au anumite agende care vizează administrarea mai multor vaccinuri”, a declarat John Moore, expert în vaccinuri la Universitatea Cornell, conform businessinsider.com.

„Dacă un nou studiu al celor de la Pfizer va arăta că în doi ani, eficacitatea vaccinului a scăzut la 60%, atunci Israelul ar putea lua în considerare un rapel”, a declarat Eyal Leshem, specialist în boli infecțioase la Sheba Medical Center, cel mai mare spital din Israel.