Puterea ciclonului în România poate fi uriașă. În urmă cu nouă ani ne-a lovit cu 100 de km\h
- Sabina Popescu
- 18 iunie 2021, 19:16
Un ciclon va da naștere unor precipitațiilor de amploare. Ultima furtună de acest fel a făcut ravagii în România.
Specialiștii explică motivele pentru care România este supusă unor fenomene meteo extreme. Marea Neagră joacă un rol foarte important în manifestarea precipitațiilor din țară, cu precădere din sudul și estul teritoriului. Ultimul ciclon care a lovit România, în anul 2012, a făcut ravagii.
Ciclonul din 2012 a făcut ravagii
Marea Neagră are drept caracteristică posibilitatea de intensificare a precipitațiilor, în special în sudul și estul României. Astfel, ploile vor fi mult mai abundente în zilele următoare din cauza faptului că, în contextul apariției unor linii de convergență și a unui front de ocluziune care se va manifesta în sudul și estul țării, Marea Neagră va intensifica precipitațiile.
Ciclonul care a rămas în amintirea românilor, din ultimii ani de zile, este cel înregistrat pe 3 decembrie 2012, când, ajunsă în Marea Neagră, furtuna a provocat fenomene extreme. Rafalele de vânt au înregistrat intensificări chiar și de peste 100 km/h. Valurile Mării Negre au atins și șapte metri înălțime.
Cât de periculos va fi ciclonul
Ciclonul din Marea Neagră nu va coborî sub 1010hPa, furtuna manifestându-se mai degrabă drept un nucleu depresionar. Formarea sa nu ia specialiștii prin surprindere, aceasta având legături cu existența unui nucleu rece de tip cut – off low în troposfera superioară. Același nucleu rece este responsabil pentru instabilitatea atmosferică înregistrată în ultimele zile, conform gandul.ro.
Sâmbătă, 19 iunie, valorile termice vor fi modeste. În sudul Moldovei, sudul Transilvaniei, estul Olteniei și Muntenia se vor înregistra temperaturi de 22-23 de grade. În Dobrogea, valorile termice vor fi de 18-20 de grade.
Ce temperaturi se vor înregistra de Rusalii
În prima zi de Rusalii, 20 iunie, valorile termice maxime vor fi de 25 de grade în mare parte a teritoriului României. În Banat și Crișana, însă, temperaturile vor fi de maximum 20 de grade. La munte, se vor înregistra 19 grade maximum, iar pe creste, valorile termice vor fi de 14 grade.
În a doua zi de Rusalii, în Banat, Crișana și Oltenia se vor semnala temperaturi de 33 de grade. În restul țării, valorile termice se vor situa în intervalul 26-28 grade. La munte, maximele vor fi de 17 grade, pe creste.