Ciclon în Marea Neagră. Precipitații abundente începând de duminică. Zonele afectate
- Andrei Arvinte
- 8 noiembrie 2024, 08:33
România va avea parte de un început de iarnă mai rece decât în ultimii ani. Treptat, își vor face apariția și precipitațiiile. Marea Neagră este foarte caldă pentru această perioadă, drept pentru care, începând de sâmbătă, va genera un ciclon care va lovi sudul și sud-estul țării.
De aceea, cantitățile de precipitații vor fi excedentare în Oltenia, Muntenia, Dobrogea și sudul Moldovei în săptămâna 11.11.2024 – 18.11.2024. Aici se vor semnala ploi abundente începând de mâine.
Prima zonă lovită va fi Dobrogea, unde se pot semnala inclusiv descărcări electrice. De duminică, aria ploilor va cuprinde Muntenia (inclusiv Bucureștiul), Oltenia, sudul Banatului, sudul Moldovei și, local, Transilvania. Vântul se va intensifica și, pe alocuri, este posibil să se producă polei.
În zona de deal precipitațiile pot fi mixte, iar la munte va ninge. Temperaturile vor scădea acccentuat, iar maximele nu vor mai trece de 8-9 grade.
La mijlocul lunii, ploi în jumătatea de vest
Dar în săptămâna 18.11.2024 – 25.11.2024, conform ANM, precipitațiile vor lovi mai ales jumătatea de vest a țării și vor fi în special sub formă de ploaie.
Ultima decadă din noiembrie ne aduce o vreme destul de uscată și de rece la nivelul întregii țări.
Luna decembrie debutează cu temperaturi în creștere și precipitații tot mai multe.
Estimările meteorologice pentru patru săptămâni sunt realizate de către ECMWF - Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată. Este estimată media săptămânală a abaterilor temperaturii aerului și a cantităților de precipitații față de media perioadei 2004-2023.
Săptămâna 11.11.2024 – 18.11.2024
TEMPERATURA AERULUI
Valorile termice vor fi ușor mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.
CANTITĂȚILE DE PRECIPITAȚII
Regimul pluviometric va fi local excedentar în regiunile sudice și sud-estice, dar și deficitar în cele nordice, centrale și la munte, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.
Săptămâna 18.11.2024 – 25.11.2024
TEMPERATURA AERULUI
Temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă în regiunile sudice și sud-estice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale.
CANTITĂȚILE DE PRECIPITAȚII
Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în regiunile vestice, nord-vestice și centrale, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă.
Săptămâna 25.11.2024 – 02.12.2024
TEMPERATURA AERULUI
Temperatura medie a aerului va avea valori în general apropiate de cele normale pentru acest interval, în toate regiunile.
CANTITĂȚILE DE PRECIPITAȚII
Regimul pluviometric se va situa în jurul celui normal pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării.
Săptămâna 02.12.2024 – 09.12.2024
TEMPERATURA AERULUI
Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână, în cea mai mare parte a țării.
CANTITĂȚILE DE PRECIPITAȚII
Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări.