Vremea ne pregătește o surpriză de proporții în weekend. Toată lumea trebuie să fie pregătită
- Andrei Arvinte
- 6 noiembrie 2024, 13:17
România este, de aproape o lună, sub influența unui uriaș anticiclon, care a provocat lipsa de precipitații și temperaturile nocturne foarte scăzute. Încet-încet, un aer mai cald se insinuează dinspre sud-vest, iar temperaturile vor mai crește cu câteva grade în următoarele zile. Dar nu trebuie să ne lăsăm înșelați. Conform modelelor GFS și ECMWF, un jet de aer rece dinspre Rusia și Ucraina va lovi țara noastră în weekend.
Temperaturile scăzute din cursul nopții au adus brumă și îngheț la sol în mare parte din țară. În depresiunile din estul Transilvaniei termometrele au indicat chiar -10, -11 grade. Chiar și la stația București-Bănesa s-au înregistrat -5 grade.
Joi va fi ceva mai cald. Maximele vor crește până la 12-15 grade, iar cerul va fi mai mult senin. Vineri se mai încălzește puțin, iar la amaiză temperaturile se vor încadra între 13 și 17 grade, cu cele mai mari valori în sudul țării, inclusiv la București.
Vineri, vremea va avea cam aceleași coordonate, cu o după-amiază plăcută și călduță. Dar în noaptea următoare se vor produce schimbări importante.
Surpriza din weekend
Încă din noaptea de vineri spre sâmbătă, o masă de aer rece va intra în România prin nordul Moldovei. Vântul se va intensifica în jumătatea de est a României.
Vor apărea și preciptațiile, mai ales în Moldova și Dobrogea, iar în Carpații Orientali va ninge. Pe zi, vremea se va răci accentuat, mai ales în Moldova, unde maximele nu vor mai trece de 6-7 grade.
Mai frig va fi și în Dobrogea și Muntenia, chiar și în București.
Duminică, răcire în toată țara
Duminică, valul de aer rece va cuprinde întreaga țară. Va ninge la munte, dar și în nordul Munteniei și al Olteniei și, trecător, și în dealurile Moldovei.
Este posibil ca Valea Prahovei să aibă parte de un strat subțiere de zăpadă.
Temperaturile maxime vor scădea și se vor încadra, în general, între 3 și 9 grade.