Bărbat din Vrancea, reținut de oamenii legii. Iubita însărcinată în trei luni a murit

Bărbat din Vrancea, reținut de oamenii legii. Iubita însărcinată în trei luni a murit

Un bărbat din Vrancea a fost reținut de oamenii legii, fiind suspectat de omorârea propriei iubite, însărcinate în trei luni.

Un bărbat în vârstă de 50 de ani, din localitatea Dumitrești, Vrancea, a fost reținut de agenții de poliție după ce este bănuit că și-a omorât iubita însărcinată în trei luni de zile. Potrivit informațiilor transmise de cadrele medicale, femeia nu a putut fi salvată.

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea au dispus reținerea bărbatului acuzat de faptul că și-a ucis iubita însărcinată în trei luni, în noaptea de sâmbătă spre duminică.

Bănuit că a omorât-o pe concubina sa

Potrivit informațiilor transmise de IPJ Vrancea, bărbatul a alertat autoritățile în cursul zilei de vineri, 4 iunie, susținând că iubita sa, în vârstă de 32 de ani, care era însărcinată cu copilul acestuia, nu se simțea deloc bine. Echipa de cadre medicale care a intervenit la fața locului a constatat, însă, decesul acesteia.

„Poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Rurală Gugeşti au fost sesizaţi prin apel la 112, vineri, în jurul orei 13,35, de către un bărbat din comuna Dumitreşti, cu privire la faptul că o femeie, concubina sa, în vârstă de 32 ani, însărcinată, se simte rău.

Reținut de autorități

Din nefericire, echipajul SAJ prezent la faţa locului a constatat decesul acesteia. Activităţile desfăşurate de poliţiştii de investigaţii criminale şi specialiştii criminalişti au reliefat aspecte ce au condus la suspiciunea săvârşirii infracţiunii de lovituri cauzatoare de moarte”, a transmis IPJ Vrancea.

Bărbatul a fost reținut, astfel, în noaptea de sâmbătă spre duminică. Procurorii îl suspectează de omorârea femeii însărcinate în trei luni cu copilul său, potrivit informațiilor transmise de stirileprotv.ro.

Ne puteți urmări și pe Google News