Vlad Voiculescu, absent și după tragedia de la Victor Babeș. Ce a declarat Arafat

Vlad Voiculescu, absent și după tragedia de la Victor Babeș. Ce a declarat Arafat

Vlad Voiculescu a tăcut mâlc și după tragedia de la Victor Babeș, excepție făcând un mesaj pe contul de Facebook transmis de echipa de comunicare.

Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății, a evitat prezența în spațiul public după tragicul episod petrecut, luni la Spitalul „Victor Babeș”. Cu mare întârziere, echipa de PR a lui Voiculescu a transmis un mesaj pe Facebook. Explicații a dat șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, la fel ca și în cazul evacuării pacienților de la Spitalul Foișor.

Întrebarea legată de absența ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, una inconfortabilă pentru șeful de la DSU

El nu s-a simțit foarte bine în momentul în care a fost întrebat de ziariști ce s-a întâmplat cu Vlad Voiculescu. Ministrul care „a driblat” să se asocieze cu o nouă tragedie petrecută în sistemul medical românesc.

„Nu mă întrebați de alte persoane, sunt convins că și ministrul va răspunde”, s-a limitat să afirme Raed Arafat. În ceea ce îi privește pe cei trei pacienți decedați din cauza problemelor de oxigen, șeful DSU a afirmat. „Ei erau pacienți COVID, bineînțeles, decesul nu poți să-l corelezi direct, este o problemă tehnică. Modul în care vor fi declarați depinde de Medicina Legală”.

Cum a explicat Raed Arafat seria de accidente petrecute în sistemul medical românesc în timpul pandemiei de coronavirus

Raed Arafat crede că România s-a descurcat, per total, în ultimul an marcat de pandemie. Dar, tragediile colective apărute pe parcurs au fost cauzate de erori ale sistemului pus sub presiune de numărul foarte mare de cazuri de infectare cu coronavirus.

„România a făcut față acceptabil. Incidente apar deoarece sistemul este sub presiune, este întins la maximum. Greșeala cea mai mare este să ai boala asta și să stai acasă. Dacă ai veni la spital mai devreme, poate ai evita să ajungi în terapie intensivă”. A mai afirmat șeful DSU luni seara.

Gabriela Firea susține că are informații-bombă. Ce ar fi provocat tragedia de la Spitalul Victor Babeș

Tragedia de la Victor Babeș. Trei oameni au murit cu zile, Vlad Voiculescu transmite mesaje pe Facebook