Un studiu publicat joi de către Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CDC) pune în discuție sănătatea mentală și riscurile emoționale și psihice la care sunt expuși copiii, dar și părinții, în urma schimbărilor impuse de pandemia de coronavirus. Cercetătorii americani au examinat în cadrul studiului răspunsurile a 1.290 de părinţi cu copii cu vârsta cuprinsă între 5 şi 12 ani, în perioada octombrie-noiembrie 2020.

Potrivit studiului realizat de CDC, este nevoie de oferirea unui sprijin emoțional suplimentar atât în cazul copiilor, cât și în cazul părinților în lupta cu efectele negative ale schimbărilor impuse pe fondul pandemiei, menționează CNN. 

Aproximativ 25% dintre părinţii ai căror copii învaţă strict online sau potrivit scenariului hibrid semnalează o deteriorare a sănătăţii psihice sau emoţionale a copiilor lor, în timp ce doar 16% dintre părinţii ai căror copii învaţă fizic, în unități de învățământ, semnalează o astfel de problemă. 

De asemenea, 54% dintre părinţii ai căror copii învaţă online semnalează afecțiuni emoționale, în timp ce doar 38% dintre părinţii copiilor care învaţă la şcoală avertizează asupra acestui aspect. 

Adulții mai abordează și alte dificultăți, precum: pierderea locului de muncă sau îngrijorarea cu privire la stabilitatea acestuia, provocări în procesul de creştere al copilului, un conflict intern în ceea ce privește prezența și implicarea la serviciu, dar și în educarea și îngrijirea minorului şi, nu în ultimul rând, tulburări de somn. 

Unii experţi avertizează asupra faptului că învăţământul în şcoală nu ar face bine sănătăţii mentale a tuturor copiilor şi subliniază că unii minori agresaţi la şcoală sau care s-au simţit mai liberi în a se exprima online şi nu fizic, la școală, nu vor neapărat să se întoarcă în clase.

Unele dintre beneficiile percepute de către o parte dintre copii la începutul pandemiei, potrivit experților, se referă la căpătarea unei mai mari independenţe şi dobândirea unor competenţe mai bune în ceea ce privește abilitatea de a planifica, rezolva și finaliza diverse probleme. Acestea ar putea fi încă valabile, potrivit studiului publicat de CDC. 

Absența contextualizării și integrării informației în cazul minorilor

Părinții semnalează, pe fondul pandemiei, faptul că minorii sunt mai puţin activi fizic, nu au contact la fel de des cu mediul exterior, cu natura, şi petrec mai puţin timp cu prietenii. Primul pericol în ceea ce privește pătura copiilor din societate este reprezentat de autismul social, spune psihologul și sociologul Ana Bulai.

“Autismul social, dacă îi putem spune astfel, reprezintă o formă de deficit de relaționare asociat cu o serie de probleme pe care, spre exemplu, marea majoritate a cadrelor didactice le-au remarcat: deficitul de atenție, deficitul de a păstra contactul vizual, incapacitatea de a-și gestiona corpul într-un mod adecvat interacțiunii față în față (se joacă cu mâinile, dau din picioare, din genunchi, au tot felul de ticuri), caracteristici pe care le regăsim în autismul maladiv sau sub formă de deficiențe din spectrul autist, ca diagnostic de tip psihiatric. 

Nu în ultimul rând, regăsim la copiii care deja erau expuși unei forme de inactivism major încă dinainte de pandemie, care petreceau în medie mai mult de trei ore pe zi în fața calculatorului sau în fața unui device de jocuri, o mai slabă capacitate de conectare între idei de creare de sinteze și imagini mai complexe prin asociere de idei din mai multe discipline. Au învățat anumite informații la istorie, la geografie, la matematică - ei bine, lucrurile învățate în cadrul acestor materii școlare greu se mai pun în context. 

Din acest motiv, rezultatele noastre la testele PISA, care sunt teste de cunoștințe integrate și de alfabetizare cognitivă în sensul utilizării cunoștințelor pentru rezolvarea de probleme concrete erau relativ modeste, deși particular, pe matematică, pe geografie, pe istorie, notele de la evaluările naționale sau de la sfârșit de clasa a IV-a par a fi bune. Lipsea contextualizarea și integrarea informației. Asta era încă dinainte de pandemia de Covid”, a explicat psihologul Ana Bulai. 

Această lipsă de contextualizare și integrare a informației se manifestau, potrivit psihologului Ana Bulai, pe fondul unui efort al unei părți considerabile de părinți de a-și ține copiii cât de cât departe de tablete, de device-uri electronice pe de o parte, și pe de altă parte pe baza penuriei de la momentul actual de instrumente, pentru o altă parte semnificativă a populației. 

Cum a luat amploare distanțarea afectivă părinte-copil

În fața șocului provocat de pandemia de coronavirus și de definirea unei vieți care impune o multitudine de restricții și noutăți, părinții sunt nevoiți să își gestioneze cu grijă propriile temeri și să creeze copiilor un mediu cât mai securizant din toate punctele de vedere. Simțindu-se responsabili de traducerea schimbărilor la nivel social pe limba copiilor lor, psihologii au remarcat în cazul părinților o deosebită anxietate în ceea ce privește alfabetizarea digitală. 

“Să nu uităm că avem aproximativ jumătate din copiii acestei țări aflați într-o situație de privare materială, cel puțin din punctul acesta de vedere. Nu au nici telefoane care să le permită o foarte largă navigare, nici tablete, nici laptopuri și așa mai departe.

Ei bine, a venit această pandemie și a devenit o chestiune obligatorie, pentru cei mai mulți copii, statul în fața calculatorului. În relația copiilor cu părinții, acest lucru a generat, în primul rând, o creștere a distanței. Trebuie să recunoaștem că alfabetizarea informațională a părinților nu a fost neapărat o preocupare a acestei societăți. În cazul majorității persoanelor cu vârsta între 30 și 50 de ani, dacă nu au avut calculator în facultate, nu au copilărit cu acest instrument, cunoașterea lui s-a limitat în cele mai multe cazuri la gestionarea unei adrese de email, a unei identități pe o rețea sau două de socializare și la o navigare elementară pe browserele de căutare. 

Nu a existat nici comunicare publică în acest sens. Spre exemplu, în relația cu studenții, noi descoperim în mediul universitar faptul că, deși timp de 12 ani de școală li s-a spus să caute pe internet, să preia informații de pe Wikipedia, ajung la facultate și li se spune că este vorba despre plagiat și rușine lor să le fie din cauza a ceea ce au putut să facă. 

Iată că, dacă pentru oamenii de 30 de ani utilizarea internetului și a calculatorului a fost o obișnuință încă din școală, pentru cei de peste 30 de ani nu putem vorbi despre o nativitate digitală. 

Distanța afectivă, cognitivă, a crescut între copii și părinți, pentru că a venit copilul la părinte să-l învețe diverse, iar părintele era mai puțin priceput decât el. Era, poate, mai puțin priceput decât învățătoarea. Prin urmare, ascendentul de autoritate al părintelui, absolut necesar într-un demers pedagogic, a fost scăzut major, dacă nu a fost chiar nimicit”, a explicat psihologul Ana Bulai. 

Copiii au fost supuși unui salt nenatural de cunoaștere. Părinții se simt neputincioși

Ana Bulai atrage atenția asupra saltului nenatural de cunoaștere, solicitat copiilor pe fondul pandemiei de coronavirus și a imposibilității de susținere fizică a orelor de curs. Acest aspect a contribuit masiv la dezvoltarea anxietății adulților, care s-au simțit neputincioși în fața provocărilor impuse de sistemul de învățământ digital, dar și la înstrăinarea copiilor de părinți. 

“Vă imaginați că o familie medie înseamnă una în care ambii părinți au maxim liceu, cu probabilitate mai mare ca unul să nu dețină și Diplomă de Bacalaureat? Pentru o astfel de medie, posibilitatea de a-ți sprijini copilul din ciclul gimnazial pentru a intra pe o platformă, pentru a face materiale online necesare performanței școlare, pentru a alege între sursele valide sau mai puțin valide de informație, este foarte restrânsă. 

Ori noi ne-am trezit în situația generată de această pandemie de Covid să cerem copiilor să aibă un salt de cunoaștere nenatural, mult peste ceea ce înseamnă cunoașterea care vine firesc, de la o generație la alta, astfel încât părintele să nu se simtă inutil pentru propriul copil pe parcursul școlar. 

Marea parte a părinților se simt inutili, nu-și pot ajuta copiii, nu înțeleg limbajul copiilor și atunci înstrăinarea crește progresiv. Există o înstrăinare firească, mai ales odată cu instalarea adolescenței, dar atunci când simți că părintele tău face parte dintr-o altă lume, este învechit, nu înțelege limbajul frecvent dintre adolescenți, însingurarea se poate observa și de o parte și de alta. 

Neputința părinților de a face față provocărilor copiilor este foarte des întâlnită. În cabinetele psihologice, în această perioadă, mulți colegi psihologi și-au pus problema terapiei de familie, în familie. Dacă aveam terapia părinte-copil, acum întâlnim terapia în familie destul de frecvent pentru că au venit părinți cu probleme extrem de diferite față de cele de dinainte. 

Spre exemplu, avem cazul unui copil care se enervează atât de tare pe calculator fiindcă nu știe, nu poate, încât manifestă un gest de violență care duce la spargerea unui device ce înseamnă câteva mii de lei, salariul ambilor părinți. Aveam accese de furie și față de un caiet sau un creion altădată în școală, dar parcă nu costau atâta.

Sunt copii care, pentru a face față provocărilor din anumite jocuri pe care le-au primit, ajung să fure cardurile părinților, să le utilizeze în mod abuziv, fără să le spună, pentru a-și cumpăra diverse bonificații sau vieți sau puncte în plus, pentru a face față celorlalți colegi pe care respectivii copii îi vedeau jucând și ajungând la nivele superioare”, a afirmat Ana Bulai. 

În astfel de situații, părintele nu știe cum să reacționeze - este prins între propria neputință și dorința de a-și normaliza copilul, însă fără să înțeleagă ce înseamnă această normalitate.

“Părinții se întreabă cum să rezolve această dilemă, cum să-și integreze copilul fără să-l facă să se simtă prost - copilul meu nu poate cheltui atâția bani ca să aibă un joc, un program pe calculator, ceilalți pot. Este mult mai greu decât înainte, când pentru o haină, un penar, un ghiozdan mai frumos încă existau soluții. 

Pentru lucrurile acestea care au devenit din ce în ce mai scumpe și din ce în ce mai greu de suportat pentru părinți, soluțiile sunt mai greu de găsit și atunci distanța dintre copii crește foarte mult pe criteriul financiar, care a devenit criteriu major. 

Trebuie să recunoaștem - cine are bani este din ce în ce mai vizibil de la clase din ce în ce mai mici, chiar de la clasa 0, iar neputința părinților și presiunea asupra lor este, de asemenea, foarte mare”, a explicat psihologul Ana Bulai. 

Va urma...