Sămânță de scandal la Ministerul Agriculturii. Acuzații grave împotriva unui secretar de stat

Sămânță de scandal la Ministerul Agriculturii. Acuzații grave împotriva unui secretar de stat

Acuzații grave împotriva unui secretar de stat al UDMR, din Ministerul Agriculturii, acuzat că a participat la o vizită oficială în Ungaria folosind documente falsificate.

Acuzații grave împotriva unui oficial din Ministerul Agriculturii.

Un secretar de stat din cadrul Ministerului Agriculturii este acuzat că a falsificat mai multe documente. Acestea au fost folosite pentru ca oficialul să poată face o vizită în Ungaria. Este vorba despre Antal Barabasi, secretar de stat numit de UDMR.

Conform investigatoria.ro ofcialul ministerului Agriculturii a plecat într-o vizită oficială în Ungaria cu documente în care a trecut în fals motivul deplasării. Antal Barabasi a primit o invitație în limba maghiară din partea ministrului ungar al Agriculturii, Nagy Istvan pentru data de 9 martie.

Conform sursei citate, invitația preciza că motivele deplasării sunt legate de evaluarea experiențelor rețelei de fermieri din Ținutul Secuiesc, evaluarea agricultorilor din județul Mureș, descrierea programelor RMGE ale Uniunii Agricultorilor Maghiari din România, prezentarea mărcii „Produs în Mureș” și dezbaterea posibilităților de colaborare pe viitor.

Acuzații grave împotriva unui secretar de stat

În ordinul prin care este autorizată vizita oficială în Ungaria a secretarului de stat se specifică faptul că întâlnirea secretarului de stat și ministrul Agriculturii din Ungaria va urmări „evoluțiile în domeniul agriculturii în România și Ungaria și măsurile de sprijin implementate de autoritățile române și ungare în acest sector în contextual pandemiei de COVID-19”.

Cu alte cuvinte, susține investigatoria.ro, motivele din invitația oficială, primită din Ungaria, nu se regăsesc și în documentele justificative de la Ministerul Agriculturii.

Ministerul Afacerilor Externe al României nu a primit invitația în limba maghiară, iar memoradumul nu a fost semnat și aprobat de MAE și de premierul României, potrivit procedurilor.

Secretarul de stat Antal Barabasi a plecat în vizita oficială din Ungaria pe data de 9 martie, după cum relatează publicația citată, fără mandat oficial din partea Ministerului Agriculturii, deși reprezenta Guvernul României la această întrunire. De altfel, acolo au fost prezenți mai mulți reprezentanți ai Asociației Agricultorilor Maghiari din Ținutul Secuiesc.