Când vine cu adevărat finalul pandemiei. Expert: trebuie îndeplinită această condiție

Când vine cu adevărat finalul pandemiei. Expert: trebuie îndeplinită această condiție

Într-o intervenție în direct, miercuri seară, în studioul Digi 24, doctorul Adrian Marinescu a explicat care va fi evoluția pandemiei în perioada următoare, în România.

Potrivit specialistului, abia din toamnă ne vom putea gândi că vom închide pandemia, însă aceast licru depinde de o serie de factori, inclusiv de respectarea restricțiilor impuse de autorități.

Pandemia se va închide când se va transforma în focare de regiune, focare izolate

"Se tot vorbește de aceste măsuri de restricție, dar ele au o anumită logică. Virusul va dispărea ușor ușor din circulație cu aceste măsuri. Pandemia se va închide și se va transforma în focare de regiune, focare izolate". Potrivit expertului, persoanele vaccinate cu ambele doze de vaccin Covid-19 dintre cele aprobate nu vor mai transmite virusul persoanelor neinfectate, ceea ce reprezintă un avantaj în combaterea pandemiei. Probabil că 70% din populația globului va fi imunizată, consideră Adrian Marinescu.

Dr. Adrian Marinescu: Următoarele două luni vor fi foarte dificile

Directorul interimar al Institutului Matei Balș anticipează că abia prin toamnă lucrurile se vor echilibra. "E greu de spus momentul exact când vom putea renunța la aceste măsuri. Masca va dispărea la început din spațiile închise. Din toamnă vom avea o situație mult mai echilibrată ca până acum.

Ne puteți urmări și pe Google News

În următoarele două luni va fi o creștere a numărului de noi infectări. Vom avea două luni grele, cu presiune pe spitale și pe secțiile ATI. Finalul pandemiei nu e tot una cu finalul virusului SARS-COV-2. Apoi încet încet lucrurile se vor așeza", a mai precizat specialistul.

Potrivit directorului interimar al Institutului Matei Balș, campania de vaccinare se derulează într-un ritm bun, având în vedere că ea depinde de primirea tranșelor de vaccinuri autorizate până acum. "Ne-am mișcat destul de bine în situația dată", a conchis specialistul.

Vaccinurile actuale vor deveni ineficiente pe măsură ce virusul suferă continuu mutații și apar noi variante, relatează Digi 24. Acoperirea vaccinală slabă a populațiilor face mai probabilă apariția mutațiilor rezistente la vaccin. Șeful Secţiei boli infecţioase din Spitalul Victor Babeş Timişoara, Virgil Musta, spune însă că nu va fi o problemă adaptarea vaccinurilor la noile tulpini.