Begu, victorie în tuneul Phillip Island Trophy. S-a calificat în sferturile de finală

Begu, victorie în tuneul Phillip Island Trophy. S-a calificat în sferturile de finalăSursa foto: Arhiva EvZ

Irina Begu s-a calificat în sferturile turneului Phillip Island Trophy (WTA) după ce a învins-o pe jucătoarea Qiang Wang, marţi, la Melbourne.

Jucătoarea română de tenis Irina Begu s-a calificat în sferturile de finală ale turneului Phillip Island Trophy (WTA 250), dotat cu premii totale de 235.238 de dolari americani, după ce a învins-o pe chinezoaica Qiang Wang, cu 6-7 (2), 6-2, 6-1, marţi, la Melbourne.

Begu (30 ani, 74 WTA) a avut nevoie de două ore şi 15 minute pentru a obţine victoria în faţa favoritei numărul cinci, după ce a avut 3-1 şi 5-3 în primul set.

Wang (29 ani, 34 WTA), care s-a impus în singurul duel de până acum, în 2018, în turul al doilea la US Open, cu 6-3, 6-1, a încheiat cu 4 aşi şi 7 duble greşeli, în timp ce Begu a avut 2 aşi şi o dublă greşeală, fiind superioară la ambele servicii şi la mingile de break fructificate.

Begu şi-a asigurat un cec de 5.250 dolari şi 60 de puncte WTA, urmând să joace în sferturi contra favoritei numărul doi, Bianca Andreescu (Canada), care a beneficiat de abandonul kazahei Zarina Dias după primul set, câştigat cu 6-1.

Begu şi Andreescu (20 ani, 9 WTA) sunt la a patra confruntare, jucătoarea de origine română care reprezintă Canada având 2-1 în meciurile directe.

Irina Begu s-a calificat în sferturile de finală ale turneului Phillip Island Trophy

Patricia Ţig (26 ani, 56 WTA) a abandonat în optimi, la scorul de 6-3, 4-3 pentru elveţianca Jil Teichmann (23 ani, 58 WTA), care a obţinut astfel a treia victorie consecutivă în faţa unei românce, după ce anterior le-a învins pe Mihaela Buzărnescu şi Monica Niculescu.

Ţig, care a renunţat după o oră şi 38 de minute, va primi un cec de 2.700 dolari şi 30 de puncte WTA.

La dublu, Andreea Mitu şi Raluca Olaru, favoritele numărul patru, au fost întrecute în optimile de finală de rusoaicele Ana Blinkova/Anastasia Potapova cu 7-6 (8), 7-6 (3), după o oră şi 53 de minute. Româncele, care au condus cu 5-1, au ratat în primul act nu mai puţin de şapte mingi de set, dintre care două în tiebreak.

În alt meci, Monica Niculescu şi chinezoaica Zhaoxuan Yang, favoritele numărul doi, au fost învinse de cuplul Francesca Jones (Marea Britanie)/Nadia Podoroska (Argentina), cu 6-4,. 4-6, 10-8, după o oră şi 38 de minute.

Perechile învinse s-au ales cu câte 1.300 dolari şi 30 de puncte WTA la dublu.

Ne puteți urmări și pe Google News