Text ironic al lui Theodor Paleologu cu privire la schimbarea ritualului botezului

Text ironic al lui Theodor Paleologu cu privire la schimbarea ritualului botezului

Cazul bebeluşului mort la Suceava după ce a fost botezat la o biserică din oraş a generat o dezbatere aprinsă şi chiar o petiţie online în România, aspecte ce l-au făcut pe Theodor Paleologu, fost candidat la alegerile prezidenţiale, să scrie un text ironic.

Eseistul, profesorul, diplomatul şi președintele Fundației Paleologu a postat textul pe contul său de Facebook.

Amintim că la 29 ianuarie 2021, Monica Toader a redactat o petiţie online în care cerea schimbarea ritualului de botez ortodox. Pe petitieonline.com, ea cerea şi „pedepsirea cu închisoare a preoţilor care au provocat moartea copiilor”.

„Solicităm schimbarea ritualului ortodox de botez - fără scufundare. Sau opţiunea de botez la maturitate.

Pedepsirea cu închisoare a preoţilor care au provocat moartea bebeluşilor botezaţi. Pedepsirea în ierarhia bisericească a tuturor celor răspunzători pentru menţinerea acestui ritual barbar şi periculos”, nota autoarea petiţiei care a strâns 829 de semnături.

Text ironic al lui Theodor Paleologu cu privire la schimbarea ritualului botezului

„Propun să înființăm Asociația Victimelor și Supraviețuitorilor Botezului Barbar (AVSBB). Este necesară pentru asanarea morală și salvarea națiunii.

Primo, cînd am fost botezați, era cît pe-aci să murim. Am scăpat ca prin urechile acului, deci părinții noștri sînt niște iresponsabili care ne-au pus viața în pericol și preoții ortodocși niște criminali naziști.

Secundo, deși am supraviețuit chinurilor de la botez, am rămas cu sechele psihice pe tot restul vieții. Mai mult, starea deplorabilă a nației se explică prin traumele baptismale. Toate ingredientele nevrozei naționale au o unică sursă: botezul barbar.

Ca program de acțiune trebuie să le cerem socoteală celor care ne-au supus unor asemenea tratamente inumane. La rîndul nostru, să le cerem iertare copiilor noștri, dacă i-am traumatizat prin botez, și de asemenea celor la al căror botez am asistat fără să intervenim și să oprim odioasa procedură.

În sfîrșit, BOR-ul să ne plătească tuturor despăgubiri pentru toate eșecurile și neîmplinirile din viețile noastre de biete victime ale barbariei medievale.

UPDATE: Ador situațiile în care un text de-al meu suscită reacții diametral opuse și la fel de stupide: unii zic că sînt fanatic religios, alții spun că vreau să distrug ortodoxia”, a scris Theodor Paleologu pe Facebook.

La 3 februarie, preotul care a oficiat botezul de la Suceava a fost acuzat de ucidere din culpă. Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava a hotărât să înceapă urmărirea penală împotriva preotului. Miercuri a fost efectuată necropsia copilului de 6 săptămâni. Au fost chemaţi mai mulţi medici legişti din ţară pentru a înlătura orice suspiciuni. Toate informaţiile despre acest caz pot fi citite aici.

TPaleologu basilica.ro

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News