Starul NBA: ”Promit să nu ajung în sicriu, lângă mama!”
- Antonia Hendrik
- 16 ianuarie 2021, 23:00
Starul NBA, Karl-Anthony Towns, Minnesota Timberwolves, spune că „nu va ajunge într-un sicriu” după ce a fost testat pozitiv pentru Covid-19.
Starul NBA a pierdut șapte membri ai familiei din cauza COVID-19. Karl-Anthony Towns (25 de ani), baschetbalistul de la Minnesota Timberwolves, a fost depistat pozitiv cu coronavirus. Vestea vine după ce a pierdut șapte membri ai familiei din cauza virusului ucigaş.
„Înainte de jocul din această seară, am primit vestea că sunt pozitiv la Covid-19”, a scris pe Twitter. „Mă voi izola imediat și voi urma protocolul”.
„Mă rog în fiecare zi ca acest coșmar alvirusului să dispară și îi rog pe toți să continue să-l ia în serios luând toate măsurile de precauție”.
„Îmi frânge inima că familia mea, în special tatăl și sora mea, continuă să sufere de anxietatea. Pentru nepoata și nepotul meu, vă promit că nu voi ajunge într-un sicriu lângă bunica”.
Karl-Anthony Townscauza: „O să înving virusul”.
Starul NBA a rămas fără mamă. Jacqueline, de meserie asistentă, a murit în aprilie, după ce a intrat într-o comă medicală indusă.
Karl-Anthony Towns și-a pierdut, de asemenea, bunica și unchiul, ambii infectați cu COVID-19.
„Poate că mă vedeți că zâmbesc, dar Karl pe care îl știați a murit pe 13 aprilie. Acel Karl nu se va mai întoarce, nu-l mai țin minte”.
Karl-Anthony Towns, aflat la al șaselea sezon al său în NBA, a adăugat plin de optimism: „O să înving virusul”.
În această stagiune, sportivul nu a prins decât patru meciuri, din cauza unor accidentări. Mai mult, NBA a amânat jocul între Timberwolves cu Memphis Grizzlies vineri din cauza focarului.
Apoi, NBA a mai amânat încă trei jocuri vineri din cauza pandemiei. Toate, cu excepția uneia dintre aceste amânări au venit în ultima săptămână - ceea ce a determinat liga să introducă noi protocoale de sănătate și siguranță.
Pandemia se dezlănțuie în Statele Unite ca niciodată
Țara a înregistrat peste 238.000 de cazuri noi doar joi, potrivit The New York Times, și a avut aproape 4.000 de decese noi. Peste 4.400 de persoane au murit marți, un record din toate timpurile.
În SUA, peste 24 de milioane de oameni au contractat noul coronavirus, iar peste 402.000 de cetățeni americani și-au pierdut viețile din cauza infecției, scrie sports.yahoo.