Vasilica din Călărași a pus pe jar justiția românească. Procurorii români l-au găsit pe cel mai mare contrabandist

Vasilica din Călărași a pus pe jar justiția românească. Procurorii români l-au găsit pe cel mai mare contrabandist

O femeie din Călărași a reușit să pună pe jar justiția, procurori și judecători, care s-au mobilizat exemplar pentru a-i de acesteia o pedeapsă „pe cinste”.

Vasilica Mușat nu este cine credeți că ar putea fi. Vasilica este un banal contrabandist pentru care procurorii s-au mobilizat pentru a recupera imensiul prejudiu, în sumă de, atenție, 7.999 lei, adică 1.650 euro.

Femeia nu face parte din tagma marilor evazioniști fiscali, care le râd în nas procurorilor, după cum vor, și nicio vreo coruptă, care să le dea bătăi de cap procurorilor DNA, care de mult timp nu prea mai fac mare lucru, deoarece ar supăra la maxim actuala putere.

Așa că, procuratura românească, plătită cu bani grei, se ocupă cu ce poate, sau mai exact, cu ce este lăsată să facă. Dar să revenim la cazul Vasilicăi Mușat.

Ne puteți urmări și pe Google News

Prin 2019, un procuror de la Călărași a cerut ascultarea telefonului femeii pentru suspiciunea de contrabandă. Așa se face că la data de 21 martie 2020, femeia a fost prinsă în flagrant, cum le place procurorilor să spună, în timp ce venea din Turcia, având asupra ei, bunuri nedeclarate la trecerea frontierei.

În procesul verbal de percheziție au fost notate toate aceste bunuri. ”246,12 grame aur, 310,45 grame argint, 61 articole de îmbrăcăminte, 12 articole de încălțăminte, 13 bucăți parfumuri”, în valoare totală de 7.999 lei.

Dusă la anchetă și condamnată

Vasilica Mușat a fost dusă ”pe sus” la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași unde a fost anchetată pentru contrabandă calificată. Și asta pentru că în 2019, mai fusese o dată în Turcia, de unde se bănuiește că a adus alte produse pe care le-a vândut în România.

Astfel, potrivit justnews.ro, femeia a fost de acord să semneze un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii care au anchetat-o, pentru o pedeapsă finală de un an și cinci luni de închisoare, cu suspendare. Ca să sune bine sentința, judecătorul a reținut și concursul ideal de infracțiuni, adică Vasilica Mușat a comis două fapte penale, pentru care a fost condamnată.

Cazul a ajuns la Curtea de Apel

Ca să nu rămână treaba doar pe jumătate rezolvată, cazul a ajuns și la Curtea de Apel București, care a fost nevoită să judece acest dosar, pe care unii procurori l-ar cataloga ca o ”găinărie”. Magistrații de aici au decis ca o parte din bunuri să îi fie restituite femeii.

Cu toate astea, judecătorii au decis ce bunuri vor rămâne în proprietatea statului.

* Bijuterii: 199.85 grame de bijuterii din aur; 46.27 grame de bijuterii din aur şi 310.45 grame bijuterii din argint

* Articole de încălțăminte: 3 perechi de pantofi sport cu însemnele mărcii Nike, de culoare roz şi alb 2 perechi de pantofi sport cu însemnele mărcii Adidas, una de culoare roz cu alb şi una de culoare gri cu roz 3 perechi pantofi sport cu însemnele mărcii Nike, o pereche de culoare gri închis şi două perechi de culoare bej 3 perechi pantofi sport cu însemnele mărcii Adidas, două de culoare gri şi una de culoare albastră

* Articole de îmbrăcăminte: 5 tricouri damă, de culoare albă cu însemnele mărcii Givenchy 3 pijamale de bărbat, de culoare albă cu bleumarin, cu însemnele mărcii Champion 3 treninguri de damă, de culoare bleumarin, cu însemnele mărcii Nike 5 treninguri de bărbat, de culoare bleumarin, cu însemnele mărcii Adidas 6 perechi boxeri, de diferite culori, cu însemnele mărcii Tommy Hilfiger o geantă, de culoare neagră, cu însemnele mărcii Gucci 5 treninguri de bărbaţi, de culoare albastră cu negru, cu însemnele mărcii Nike

* Parfumuri: 2 recipiente din sticlă ce par a conţine parfum, în cantitate de 100 ml fiecare, cu ambalajul în cutie de carton, cu însemnele mărcii Dior 2 recipiente din sticlă ce par conţine parfum, în cantitate de 100 ml fiecare, cu ambalajul în cutie de carton, cu însemnele mărcii Channel 1 recipient; din sticlă, ce pare a conţine parfum în cantitate de 80 ml, cu ambalajul în cutie de carton, cu însemnele mărcii Jean Paul Gaultier