Să vedem ce ne povestea despre el revista Realitatea Ilustrată la începutul anului 1933:

Ca să ajungi la el, de la podul Şerban Vodă o iei în lungul cheiului, pe dreapta.

Treci pe lângă un restaurant cu grătar special şi cu mititei înşiraţi pe farfuriile lungi, ca soldaţii la parada, ocoleşti firma cu preţ de concurenţă și la capătul străzii Oiţelor şi ai ajuns în faţa casei neobicinuit de lungi, care poartă scris cu litere negre urmatoarea incripţie:

,,Azilul de bătrâne al comunităţii spaniole”.

Aici locuiește Tia Roza născută in 1801, cu urmaşi cari se ridică până la a cincea generaţie. Cel mai tânăr atingând vârsta majoratului. Oare 99 de ani e o vârstă obicinuită, împlinită de oricine?

A fost născută în Turcia, unde părinţii ei au avut o situaţie înfloritoare. Copilă de evreu, crescută liber, lumea haremurilor îi trezia clipe puternice de spaimă şi revoltă.

Femee bogată, călătorise mult în tinereţe, şaptezeci de ani însemnând pentru ea vârsta mijlocie.

Apucase pe Beethoven, Goethe fusese îndrăgostită de Musset şi se urcase departe în veac, depăşindu-i capătul pentru a ajunge în zilele noastre. Orice eveniment de odinioară cu răsunet european nu-i scapase din vedere.

S’a măritat după moartea lui Napoleon şi primul copil i-a murit în 1900.

A fost adusă la azil de strănepoți, pentru ca bătrîneţea cere o continuă supraveghere şi acum mă aşteptam s-o găsesc in fotoliul ei, acoperit cu creton înflorat.

Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric