Starea de alertă, prelungită. Măsuri pentru alegerile parlamentare

Starea de alertă, prelungită. Măsuri pentru alegerile parlamentare

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a stabilit, prin hotărârea adoptată joi privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României cu 30 de zile din data de 14 noiembrie, o serie de măsuri privind perioada de proces electoral pentru alegerile parlamentare.

Astfel, conform hotărârii, pe perioada procesului electoral (în cadrul secţiilor de votare şi nu numai), se vor adopta/ întreprinde următoarele măsuri şi acţiuni, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne, cu avizul Autorităţii Electorale Permanente, pentru secţiile de votare din ţară şi în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor externe, cu avizul Autorităţii Electorale Permanente pentru secţiile de votare din străinătate:

-purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, de către participanţii la procesul electoral (alegători, membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare, operatorii de calculator, persoanele acreditate, candidaţii, delegaţii acreditaţi, personalul de pază, personalul tehnic al birourilor electorale ale secţiilor de votare, informaticieni, personalul centrelor operative de intervenţie pentru remedierea disfuncţionalităţilor Sistemului informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal - SIMPV, membrii biroului electoral de circumscripţie ierarhic superior) pe toată perioada în care se află în sediul secţiei de votare şi în localul de vot;

-asigurarea distanţării fizice de minimum 1 metru între participanţii la procesul electoral;

Ne puteți urmări și pe Google News

-dezinfecţia periodică şi după fiecare contact direct cu alte persoane a mâinilor participanţilor la procesul electoral;

- dezinfecţia sediilor secţiilor de votare, în conformitate cu dispoziţiile art. 6 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 754/2020 privind stabilirea măsurilor tehnice necesare bunei organizări şi desfăşurări a alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2020, cu modificările şi completările ulterioare;

- afişarea prin grija primarilor în locuri vizibile a regulilor de protecţie individuală, de distanţare fizică, de igienă şi de acces în sediul secţiei de votare şi în localul de vot;

-stabilirea, pe cât posibil, prin grija primarilor a unor circuite separate de intrare şi de ieşire în sediul secţiei de votare şi în localul de vot, precum şi marcarea corespunzătoare a acestora cu indicatoare;

-marcarea prin grija primarilor a locurilor de staţionare în sediul secţiei de votare şi în afara acestuia, astfel încât să se asigure menţinerea distanţei fizice de minimum 1 metru între participanţii la procesul electoral;