Greșeală banală de la examenul auto. Problema pleacă de la chestionare

Greșeală banală de la examenul auto. Problema pleacă de la chestionare Sursa foto: Arhiva EVZ

Specialiștii atrag atenția cu privire la cea mai banală greșeală  pe care o fac elevii școlilor de șoferi. Candidații trebuie să știe că are legătură cu întrebările din chestionar.

Costin Tătuc, specialist şi consultant în siguranță rutieră, a vorbit despre greșeala făcută de elevii școlilor de şoferi la examenul auto, iar vina aparține instructorilor, care permit, sub diferite motivații, o frecvență redusă la orele de teorie.

Greșeală banală făcută la examen de elevii școlilor de șoferi

Mai exact, Costin Tătuc spune că elevii greșesc atunci când se bazează dar pe memoria vizuală: „Cel mai dureros este faptul că multe şcoli de şoferi permit, sub diferite motivaţii, o frecvenţă redusă la orele de teorie. Vreau să vă spun că tendinţa generală a cursantului este de a intra pe site-ul DRPCIV, de a rezolva chestionare cât mai multe. Se bazează tot mai mulţi candidaţi pe memoria vizuală, dar habar nu au că întrebarea care acolo, pe site, are o imagine şi un text, s-ar putea să aibă un cuvânt schimbat la examinare. În loc de cine trece primul în intersecţie, conform imaginii, s-ar putea să fie cine trece ultimul.

Am avut astfel de cazuri, când mă ocupam de examinare, chiar dacă nu eram la sistemul ăsta informatizat. Spuneau mulţi că i-am nedreptăţit şi că vor recorectarea lucrării. Nicio problemă, se făcea cu martori. Şi spuneau că la o anumită întrebare, răspunsul corect trebuia să fie A. Le ziceam să citească încă o dată întrebarea şi spuneau că au văzut întrebarea, şi-au adus aminte şi au pus varianta A, că au făcut întrebări din carte o mulţime”, a mai spus expertul.

Ne puteți urmări și pe Google News

Un alt exemplu: Manevra de depășire

Costin Tătuc a mai relatat despre un aspect pe care nu-l prea iau în considerare candidații: „Vă dau un exemplu. Manevra de depăşire. Un instructor care se respectă vine, desface manevra în toate etapele ei, explică toată procedura, etc.

Dacă ne axăm doar pe chestionare, cele mai multe au întrebări referitoare doar la interdicţii, când nu este permisă depăşirea. Foarte bine, le ştim pe acelea, super. Dar când ai voie să depășești cum faci? Ştii să o faci corect? Mai puţin”, a explicat Costin Tătuc, specialist în siguranţă rutieră, pentru emisiunea DC Conducem.

Costin Tătuc a fost șef serviciu Poliția Rutieră Prahova

Costin Tătuc s-a ocupat de educația rutieră și în IGPR, ca specialist în cadrul Direcției Rutiere. A urcat treptat în funcții, începuturile carierei fiind ca agent de poliție în IPJ Prahova, la Circulație.

Din 1994, a fost, pe rând ofițer operativ la Investigații Criminale, șef compartiment ordine publică, ofițer specialist în examinare candidați în vederea obținerii permisului de conducere.

După mai bine de 10 ani de carieră a ajuns șef serviciu Poliție Rutieră IPJ Prahova. A venit apoi la București, unde a fost mai întâi ofițer specialist principal în Direcția Rutieră, în care, după doi ani, a fost numit director-adjunct, iar acum este onsilier în siguranță rutieră.