Noi motive de amendă pentru șoferi. Realitatea nu mai contează

Noi motive de amendă pentru șoferi. Realitatea nu mai conteazăȘoferi Sursa foto: Dreamstime

A apărut un nou motiv de amendă pentru șoferii români. Și, de această dată, pare că realitatea naturală nu mai contează deloc.

Începând cu jumătatea lunii iunie, șoferii sunt obligați să folosească luminile de întâlnire sau luminile pentru circulația diurnă pe toate drumurile publice. Până acum obligația era valabilă doar în cazul autostrăzilor.

Începând cu jumătatea lunii iunie, șoferii sunt obligați să folosească luminile de întâlnire sau luminile pentru circulația diurnă pe toate drumurile publice. Obligația era valabilă până acum doar pe autostrăzi, drumuri expres sau europene, așa cum stipula Codul rutier anterior. Întrucât legea se aplică în prezent la toate categoriile de drumuri publice, faza scurtă sau luminile de zi trebuie folosite inclusiv în localități.

Lumini de întâlnire pentru circulația diurnă în toate localitățile

Până spre mijlocul lunii iunie, Codul rutier prevedea că, atunci când circulau pe autostrăzi, pe drumurile expres și pe cele naționale europene (E), conducătorilor de autovehicule și tractoare agricole sau forestiere li se solicita să folosească și în timpul zilei luminile de întâlnire sau luminile pentru circulația diurnă.

Odată cu apariția Legii 168/2023, în iunie, Codul rutier s-a modificat în sensul includerii obligației de a folosi luminile de întâlnire. Acum Codul prevede că “în circulația pe toate categoriile de drumuri publice, conducătorii de autovehicule și tractoare agricole sau forestiere sunt obligați să folosească și în timpul zilei luminile de întâlnire sau luminile pentru circulația diurnă”.

Șoferii trebuie să folosească faza scurtă sau luminile diurne, indiferent de tipul drumului sau localizarea acestuia, atâta timp cât are statut de drum public. În cazul fazei scurte, obligația există și pentru circulația nocturnă. În consecință, atunci când circulă pe timp de zi, șoferii trebuie să aprindă fie faza scurtă, fie să aibă aprinse luminile de zi (DRL) pe toate drumurile publice, deci inclusiv în localități.

Amenzi cuprinse între 580 - 725 lei

Pentru nerespectarea obligației de a folosi și pe timpul zilei luminile de întâlnire sau luminile pentru circulația diurnă, pe toate categoriile de drumuri publice, șoferii riscă amenzi de 290 sau 435 de lei.

În cazul conducătorilor de motociclete și mopede, aceștia sunt obligați încă din 2002 să folosească luminile de întâlnire pe toată durata deplasării lor pe drumurile publice.

 

În cazul nerespectării obligației ce revine conducătorilor de motocicletă sau moped de a avea în funcțiune, în timpul zilei, luminile de întâlnire în circulația pe drumurile publice, aceștia riscă sancțiuni mai mari decât șoferii, respectiv amenzi de 580 sau 725 de lei.

Luminile pentru circulația diurnă reprezintă, de fapt, sistemul DRL (Daytime Running Light), activat automat la pornirea mașinii. Pe de altă parte, potrivit legii, drumuri publice sunt considerate căile de comunicație terestră, cu excepția căilor ferate, special amenajate pentru traficul pietonal sau rutier, deschise circulației publice. Ca un drum să fie considerat drum închis circulației publice, acesta trebuie semnalizat la intrare cu inscripții vizibile în acest sens, potrivit avocat.net.

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News