Alegerile din SUA. NATO vrea să-l întâmpine întâi pe Biden

Alegerile din SUA. NATO vrea să-l întâmpine întâi pe Biden

Liderul de la Casa Albă a spus că Alianţa Nord Atlantică este „depăşită” şi că unii aliaţi nu-şi respectă obligaţiile.

NATO are în vedere organizarea unui summit, în luna martie, la Bruxelles, pentru a-l întâmpina pe noul președinte al Statelor Unite, în caz că alegerile prezidențiale din 3 noiembrie vor fi câștigate de adversarul lui Trump, democratul Joe Biden, potrivit unor oficiali și diplomați citați de Reuters.

În cazul realegerii actualului președinte republican Donald Trump, un astfel de summit ar putea fi organizat la începutul verii.

Alianța Nord Atlantică a căzut de acord pentru organizarea unui summit anul viitor, dar un summit la primăvară ar fi o şansă mai rapidă de a repara legăturile transatlantice dacă Joe Biden ar câștiga scrutinul din noiembrie, comentează Reuters, referindu-se la  patru ani dificili pentru Alianță în mandatul lui Trump.

Ne puteți urmări și pe Google News

Liderul de la Casa Albă i-a șocat pe aliați când a spus că Alianţa Nord-Atlantică este „depăşită” şi că unele țări nu-şi respectă obligaţiile cu privire la cheltuielile pentru apărare.

Germania, aliatul problemă pentru Trump

Donald Trump s-a referit în special la Germania și nu a pierdut nici o ocazie de a critica Berlinul în legătură cu procentul redus din PIB al Germaniei consacrat apărării, în timp ce Angela Merkel perfectează acorduri energetice cu Moscova, cum este proiectul Nord Stream 2.

Trump a insistat aici pe „dependența” Germaniei de gazul rusesc, în timp ce SUA îi asigură apărarea.

Pe de altă parte, liderul de la Casa Albă a  lansat o ameninţare voalată în iulie 2018 de a retrage SUA din NATO.

Tot legat de Germania, Trump și-a anunțat intenția de a reduce drastic contingentul de trupe americane din Germania, acuzând Berlinul că nu îndeplineşte ţinta NATO privind bugetul pentru Apărare şi că profită de SUA în privinţa comerţului.