Realegerea lui Trump, în pericol? O anchetă neașteptată ar putea schimba tot
- Iuliu Vlădescu
- 4 august 2020, 09:45
Scandalul cu acuzațiile și investigațiile privitoare la eventuale fraude fiscale comise de actualul președinte al SUA este reîncălzit cu câteva luni înainte de alegeri.
Un procuror din New York a anunțat luni că îl anchetează pe preşedintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, pentru presupuse fraude de asigurări şi bancare, informează dpa, preluată de Agerpres.
Ancheta, care vizează şi compania lui Trump, ar fi mult mai amplă decât altele în care s-a încercat obţinerea declaraţiilor fiscale ale preşedintelui, potrivit primelor informații.
20 de motive pentru realegerea lui Donald Trump
Americanii au de ales între Socialism și Libertate! Discurs tăios al vicepreședintelui SUA, Mike Pence
Procurorul districtual Cyrus Vance a făcut publică informaţia într-o acţiune în instanţă, argumentând că firma care îi ţine contabilitatea lui Trump trebuie obligată să dea curs unei citaţii privind declaraţiile fiscale ale acestuia.
Citaţia a fost emisă în cadrul unei anchete a unui mare juriu. Până acum, se credea că obiectivul este expunerea posibilelor plăţi către două femei care au susţinut că au avut relaţii cu Trump, pentru a le cumpăra tăcerea despre legăturile cu fostul magnat al afacerilor imobiliare.
De ce Trump va ieși câștigător din Haosul care stăpânește acum America
Document bombă: CIA a avertizat că nu există nici o dovadă a complicității Trump – Rusia
Acţiunea procurorului a urmat unei încercări a avocaţilor lui Trump de a bloca citaţia, săptămâna trecută, pe motiv că este „mult exagerată” şi „emisă cu rea-credinţă”.
Vance a declarat că avocaţii se bazează pe presupunerea falsă că ancheta este limitată la plăţile pentru discreţia celor două femei; el nu a precizat însă un alt obiectiv. În întâmpinarea din instanţă, procurorul susţine că în lumina unor ştiri „necontestate” despre „posibila conduită ilegală, în formă extinsă şi continuată”, în Organizaţia Trump, este evident că citaţia are temei legal.
Un singur Sondaj îl dă câștigător pe Trump, dar acesta contează cu adevărat
Nu înțelegi ce se întâmplă în America? Citește aici!
La începutul lui iulie, Curtea Supremă a SUA a respins argumentele lui Trump legate de imunitatea preşedintelui faţă de anchetele penale. Decizia i-a permis lui Vance să solicite declaraţiile fiscale.
Pe de altă parte, instanţa nu a ordonat predarea documentelor respective - o indicaţie că Trump ar putea contesta citaţiile în instanţe inferioare. Preşedintele este angajat în această bătălie juridică de peste un an, iar avocaţii săi au promis că vor continua.