Faust, în ţara lui Shakespeare

Faust, în ţara lui Shakespeare

Spectacolul „Faust”, în regia lui Silviu Purcărete, produs la Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu, va participa în luna august la Festivalul Internaţional de la Edinburgh, considerat cel mai important festival de teatru din Europa.

Pentru ca acest lucru să fie însă posibil, partea română mai are nevoie de 250 de mii de euro.  Theodor Paleologu, ministrul Culturii, şi Horia-Roman Patapievici, preşedinte al Institutului Cultural Român, caută soluţii.

Theodor Paleologu, ministrul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, Horia-Roman Patapievici, preşedinte al Institutului Cultural Român, Jonathan Mills, directorul Festivalului Internaţional de la Edinburgh şi Raluca Turcan, preşedintele Comisiei de Cultură din Camera Deputaţilor au participat sâmbătă la Sibiu la o conferinţă unde s-a discutat prezenţa spectacolului “Faust” la festivalul de la Edinburgh.

„«Faust» este un spectacol uriaş, greu de transportat. Se fac eforturi mari pentru a face posibilă participarea la Festivalul Internaţional de la Edinburgh. Totul costă 2,1 milioane de euro. Partea engleză contribuie cu 1,5 milioane, deci nouă ne revin 600 de mii de euro”, a spus Constantin Chiriac, directorul teatrului sibian.

Din aceştia, 300 de mii au fost deja asiguraţi de Ministerul Culturii. „Sunt atât de încântat de ce am văzut în festivalul de la Sibiu, încât mă aveţi aliat total”, a spus Theodor Paleologu, ministrul Culturii. Theodor Paleologu a participat la mai multe evenimente ale festivalului, fiind cucerit de diversitatea programului şi mărturisind că a văzut “Faust” de două ori.

Patapievici: “Teatrul de la Sibiu e un fenomen”

“Teatrul «Radu Stanca» e un fenomen. Un fenomen cultural, social şi civilizaţional”, a spus Horia Roman Patapievici, arătând că aşa cum anul 2007 a schimbat Sibiul, felul în care funcţionează teatrul sibian, condus de Constantin Chiriac, a creat noi condiţii pentru Sibiu. Horia-Roman Patapievici a anunţat că ICR Londra este deja implicat în susţinerea logistică a evenimentului.

Şi deputatul de Sibiu Raluca Turcan i-a asigurat pe cei prezenţi de sprijinul său. Întrucât ICR Londra contribuie cu 50 de mii de euro, mai sunt necesari 250 de mii de euro, „de obţinut după festival”, după cum a anunţat Constantin Chiriac.

„Aţi produs mirare în Europa”

Jonathan Mills, directorul Festivalului Internaţional de la Edinburgh, a vorbit despre producţia „Faust” a Teatrului Naţional „Radu Stanca” ca despre unul dintre spectacolele importante ale acestei ediţii a festivalului. „Aţi făcut lucruri extraordinare în ultima vreme, care au produs mirare în Europa. Fără energia lui Constantin Chiriac, care a îndrăznit să spună lucruri pe care alţii nici nu se încumetă să le gândească, nu ar fi fost posibil”, a spus Mills. „Faust” va fi unul dintre pilonii festivalului, după cum a declarat sâmbătă Jonathan Mills.

„Sunt încântat că guvernul, Institutul Cultural Român, Ministerul Culturii şi neobositul Constantin Chiriac s-au alăturat pentru ca această extraordinară unică viziune care este «Faust» să alcătuiască o parte importantă a festivalului din Edinburgh în august”, a mai spus directorul festivalului de la Edinburgh.

Festivalul Internaţional de la Edinburgh se află la cea de-a 63-a ediţie. Trei săptămâni de operă, dans, teatru, muzică şi arte vizuale, programul fiind inspirat de Iluminism.   

“România e o ţară în care trebuie să creezi o criză ca să faci lucrurile să avanseze. Trebuie să se producă fenomenul, ca să faci lumea să reacţioneze” - ministrul Culturii, Theodor Paleologu

Ne puteți urmări și pe Google News