Singurul studiu care pretindea că autismul apare din cauza unui vaccin cu trei tulpini e "o fraudă elaborată", susţin experţi britanici. Dubiile persistă însă.
Un studiu efectuat în 1998 de gastroenterologul britanic Andrew Wakefield a dat peste cap lumea medicală. În baza unei cercetări făcute pe 12 copii, medicul pretindea că vaccinul care protejează de rujeolă, rubeolă şi oreion duce la apariţia autismului şi la afecţiuni ale intestinului.
De atunci, oameni de ştiinţă din toată lumea au încercat să reproducă studiul, însă nimeni nu a reuşit să găsească o legătură între vaccinare şi autism. Anul trecut, medicul britanic care a făcut ca sute de mii de părinţi să refuze imunizarea copiilor şi-a pierdut dreptului de a mai profesa, iar ultima ediţie a publicaţiei "British Medical Journal" (BMJ) cuprinde o anchetă despre modul în care au fost selectaţi copiii pe care s-a făcut studiul în 1998. Ancheta arată că studiul în cauză e de fapt "o fraudă elaborată".
"Date şi diagnostice alterate"
"Medicul a recrutat copiii incluşi în studiu selectiv, pentru a se potrivi teoriilor lui, în bună parte din grupuri antivaccinare. La fiecare dintre cei 12 copii, datele medicale şi diagnosticele au fost alternate. Trei din nouă copii înregistraţi cu autism regresiv nu aveau de fapt autism. Cu toate că se pretindea că toţi cei 12 copii fuseseră perfect normali înainte de a li se face vaccinul, la cinci dintre ei s-a descoperit că aveau probleme de dezvoltare cu mult înainte de a li se face vaccinul", arată investigaţia jurnaliştilor de la BMJ.
Mămica unui copil diagnosticat cu autism, Elena Lupu, are o teorie despre legătura dintre vaccinare şi apariţia acestei boli.
"Dintr-odată, am pierdut contactul cu copilul meu"
"Acest vaccin se spune că dă reacţii de tip autistic, dar nu pentru că el e problema, ci pentru că e administrat pe un fond neprielnic. Asta înseamnă că i s-a făcut copilului când avea o infecţie sau o răceală, ceea ce înseamnă pentru el un fond sensibil. Eu pot spune că am avut semne reale de comportament diferenţiat după ce i-a fost administrat vaccinul băieţelului meu. În plus, a avut şi convulsii febrile după administrare. Dintr-odată am pierdut contactul vizual cu el, iar limbajul s-a transformat în sunete ciudate. La vârsta de cinci ani am mers cu el în Olanda, unde i-am făcut detoxifiere de vaccin şi de antibiotice, lucru care l-a ajutat să-şi îmbunătăţească starea rapid. Au apărut îmbunătăţiri de limbaj peste noapte. A început să pună întrebări, să fie spontan", îşi aminteşte mămica.
Epidemiologoul Geza Molnar, consilier al Ministrului Sănătăţii, spune că "niciun studiu realizat pentru a dovedi legătura directă între vaccinare şi autism în ultimii ani nu a fost convingător pentru lumea ştiinţifică".
În ceea ce priveşte modul în care campaniile antivaccinare influenţează populaţia, epidemiologul crede că "mentalitatea despre vaccinare s-a schimbat la semi-intelectuali care citesc internetul, dar înţeleg puţin".
În România, numărul copiilor vaccinaţi a scăzut în ultimul timp, fapt cauzat "de forţările unor firme producătoare de a face multe vaccinuri cu care populaţia nu e obişnuită, dar şi de de studii şi zvonuri contra vaccinărilor".
"Niciun studiu realizat pentru a dovedi legătura directă între vaccinare şi autism în ultimii ani nu a fost convingător pentru lumea ştiinţifică.", GEZA MOLNAR, medic epidemiolog