Fostul președinte francez Nicolas Sarkozy, pus sub ACUZARE pentru CORUPȚIE

Fostul președinte francez Nicolas Sarkozy, pus sub ACUZARE pentru CORUPȚIE

Fostul președinte francez Nicolas Sarkozy a fost pus sub acuzare în cursul nopții de marți spre miercuri pentru corupție activă, trafic activ de influență și obținerea de informații prin încălcarea secretului profesional, a anunțat Parchetul național financiar, potrivit AFP.

Această hotărâre a intervenit după ce fostul șef al statului a fost reținut timp de aproape 15 ore, o premieră sub cea de-a V-a Republică.

Nicolas Sarkozy mai fusese pus sub acuzare într-un alt dosar, numit ”Afacerea Bettencourt”, însă a beneficiat de neînceperea urmării penale.

Avocatul lui Nicolas Sarkozy, Thierry Herzog, și înaltul magistrat de la Parchetul General al Curții de Casație, Gilbert Azibert, l-au precedat în biroul judecătorilor care le-au adus la cunoștință punerea sub acuzare în acest dosar.

Justiția încearcă să stabilească dacă Nicolas Sarkozy, prin intermediul lui Thierry Herzog, a încercat să obțină informații acoperite de secretul profesional într-o decizie așteptată a Curții Supreme în afacerea Bettencourt. În schimb, lui Gilbert Azibert i s-ar fi promis o intervenție pentru a i se obține un post de prestigiu la Monaco.