Dieta ideală pentru sănătatea planetei: Mai mute nuci și mai puțină carne
- Petrisor Cana
- 18 ianuarie 2019, 01:10
Dublarea consumului de nuci, fructe, legume şi înjumătăţirea cantităţilor de carne şi zahăr reprezintă dieta ideală pentru sănătatea planetei şi a oamenilor, se arată într-un studiu prezentat, miercuri, de o echipă de cercetători.
Dacă populaţia ar urma această dietă pentru „sănătatea planetei’”, peste 11 milioane de decese premature ar putea fi evitate anual, emisiile de gaze cu efect de seră ar fi reduse şi ar putea fi conservate mai multe regiuni de uscat, apă şi biodiversitate, susţin cercetătorii, transmite Reuters.
„Hrana pe care o consumăm şi felul în care o producem determină sănătatea oamenilor şi a planetei, iar în momentul de faţă nu procedăm deloc cum trebuie”, susține Tim Lang, profesor la Universitatea din Londra, conducătorul studiului. Asigurarea hranei pentru o populaţie de 10 miliarde de oameni până în 2050 sub forma unei diete sănătoase şi sustenabile va fi imposibilă fără transformarea obiceiurilor alimentare, îmbunătăţirea producţiei de alimente şi reducerea risipei alimentare, a spus acesta.
Cercetătorii spun că alimentaţia nesănătoasă provoacă mai multe decese şi boli în prezent în lume decât relaţiile sexuale neprotejate, alcoolul, drogurile şi fumatul laolaltă. Dieta planetară propusă de oamenii de ştiinţă este rezultatul unui proiect de cercetare care a durat trei ani, la solicitarea revistei de sănătate The Lancet şi la care au participat 37 de specialişti din 16 ţări.
Conform acestui studiu, consumul mediu de alimente precum carnea roşie şi zahărul ar trebui redus cu 50%, în timp ce consumul de nuci, fructe, legume ar trebuie dublat.