70% din medicii de la Spitalul Judeţean Constanţa nu fac gărzi. Măsurile anunțate de Ministrul Sănătăţii

70% din medicii de la Spitalul Judeţean Constanţa nu fac gărzi. Măsurile anunțate de Ministrul SănătăţiiSpitalul Județean Constanța. Sursă foto: Facebook

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat că va trimite Corpul de Control la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța și că va cere Comisiei de Medicină a Muncii reevaluarea scutirilor de gardă, după ce conducerea unității medicale a spus că aproape 70% dintre medici nu intră în turele de noapte. „Nu poţi avea lombosciatică doar într-un spital public, dar să poţi face fără probleme activitate medicală în altă parte”, a afirmat oficialul.

Rogobete: situația de la Constanța a depășit limitele normale

Rogobete a precizat, într-o postare publică, că a urmărit declarațiile managerului Spitalului Județean Constanța, care a semnalat că, pe unele secții, proporția scutirilor de gardă depășește 70%.

„Vreau să fiu foarte clar de la început: nu generalizez şi nu contest existenţa unor patologii reale, pe care le respect şi le voi respecta întotdeauna. În orice colectiv există situaţii medicale obiective. Însă o proporţie de peste 70% este în afara oricărui cadru normal şi indică faptul că, din punctul meu de vedere, acolo lucrurile au degenerat. Din acest motiv, voi trimite Corpul de Control al Ministerului Sănătăţii la Spitalul Judeţean Constanţa şi voi solicita, în paralel, Comisiei de Medicină a Muncii reevaluarea medicală a scutirilor de gardă pentru secţiile respective, strict din perspectivă profesională şi medicală”, a transmis ministrul.

El a spus că va rămâne ferm în fața unor astfel de situații:

„Nu pot accepta situaţii în care restricţiile medicale par să existe doar în zona publicǎ, dar nu şi în activitatea din sistemul privat. Nu poţi avea lombosciatică doar într-un spital public, dar să poţi face fără probleme activitate medicală în altă parte”.

Alexandru Rogobete

Alexandru Rogobete. Sursă foto: Facebook

Reforma gărzilor, în lucru

Ministrul admite că problema gărzilor este una veche și complicată și spune că va fi abordată gradual.

„În acelaşi timp, vreau să spun deschis un lucru: fenomenul legat de gărzi există, îl cunosc şi nu îl ignor. Este un subiect dificil, care ar fi trebuit abordat cu ani în urmă. O vom face acum, cu dialog, cu echilibru şi cu respect faţă de profesionişti, nu prin decizii abrupte sau impuse peste noapte.”

El a subliniat, însă, că spitalele de urgență nu pot rămâne fără linii de gardă funcționale, indiferent de conflictele interne.

Model nou de gardă și posibilitatea turelor de 12 ore

Rogobete a precizat că ministerul pregătește schimbări structurale în organizarea gărzilor.

„În acest an vom implementa un nou sistem, cu: gardă la domiciliu, gardă de monitorizare, gardă de urgenţă, plătite diferenţiat, pentru a reflecta corect nivelul de responsabilitate şi efort. În paralel, analizăm – împreună cu sindicatele şi profesioniştii din sănătate – o propunere inspirată din practica europeană: posibilitatea organizării gărzilor de 12 ore.”

Decizia va rămâne la nivelul spitalelor, cu implementare treptată, în funcție de realitățile din teren.

70% din medicii de la Spitalul Judeţean Constanţa nu fac gărzi

Managerul Spitalului Județean Constanța, Raluca Ștefan, a atras atenția că există medici care, deși au scutire medicală pentru gardă, își desfășoară fără probleme activitatea în alte contexte. Ea a spus că sunt cadre medicale tinere, sub 50 de ani, despre care a observat că fac sport sau alte activități solicitante, dar care au documente că nu pot sta mai mult de două ore în picioare.

Potrivit acesteia, „70% din personalul medical al spitalului nu face gărzi”.