500.000 DE EURO pe zi, amenda pe care o țară europeană trebuie să o plătească. Ce a făcut ca să ajungă în această situație
- Nicolae Comănescu
- 20 septembrie 2021, 22:05
O țară care face parte din Uniunea Europeană a fost sancționată pentru că nu a ținut cont de o decizie ce fusese luată de Curtea de Justiție a UE.
Sancțiune uriașă primită de o țară membră a Uniunii Europene. Decizia a fost luată de membrii Comisei Europene, care au decis că Polonia va trebuie să plătească suma de 500.000 de euro, în fiecare zi, deoarece nu a stopat exploatarea minei de cărbune cu carieră deschisă de la Turow.
Polonia nu a ținut cont de o decizie a Curții de Justiție a Uniunii Europene
Astfel, oficialii de la Varșovia au nesocotit o decizie a Curții de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), ce a fost pronunțată în urmă cu câteva luni. Mina cu carieră deschisă de la Turow, exploatată din anul 1904, se află în partea de sud-vest a țării, în apropiere atât de graniţa cu Republica Cehă cât şi de cea cu Germania. Grupul energetic public polonez PGE, care deţine şi operează mina, are de gând să continue extragerea cărbunelui până în anul 2044 şi să extindă exploatarea pe o suprafață de 25-30 kilometri pătraţi.
Potrivit autorităţilor cehe, mina are un impact negativ asupra mediului din regiunile frontaliere, localnicii reclamând zgomotul creat, praful generat de exploatare şi periclitarea rezervoarelor de apă potabilă.
CJUE a decis în mai că Polonia trebuie să pună capăt imediat exploatării unei mine de cărbune situate în apropiere de Republica Cehă şi ale cărei efecte nocive asupra mediului au fost denunţate de Praga. CJUE a admis luni solicitarea Republicii Cehe de oprire temporară a operaţiunilor la Tulow, până la un verdict final. De asemenea, Polonia va trebui să plătească penalităţi de 500.000 euro pe zi, deşi iniţial Praga ceruse cinci milioane de euro pe zi.
Sancțiune uriașă pentru „leși”
„Polonia va trebui să plătească Comisiei Europene penalităţi de 500.000 euro pe zi deoarece nu a oprit extracţia lignitului la mina Turow. O astfel de măsură este necesară pentru a întări eficienţa măsurilor interimare decise în 21 mai şi de a descuraja un stat membru să întârzie respectarea deciziilor”, se spune în decizia celor de la CJUE.