29 decembrie. Marin Ceaușescu, fratele mai mare al lui Nicolae, se sinucide la Viena. Care a fost soarta lui Ilie, Andruța și Florea

Anunțul sinuciderii lui Marin Ceaușescu. sursa: Tineretul Liber

Decembrie 1989 nu a marcat doar sfârșitul unui regim politic autoritar, ci și dezintegrarea violentă a unei familii care, timp de aproape un sfert de secol, a confundat destinul personal cu cel al României.

În timp ce Nicolae și Elena Ceaușescu își găseau sfârșitul în fața unui pluton de execuție la Târgoviște, ceilalți membri ai familiei, frați și surori care ocupaseră poziții cheie în aparatul de stat sau trăiseră în umbra privilegiată a „Geniului din Carpați”, intrau într-un vârtej al disperării, al arestărilor și, în cazul cel mai dramatic, al morții prin proprie mână. Din lac în puț...

Dintre toți frații, destinul lui Marin Ceaușescu, reprezentantul economic al României la Viena, rămâne cel mai încărcat de mister și tragism. Sinuciderea sa, petrecută într-un subsol din Austria la trei zile după execuția fratelui său mai mic, rămâne piesa centrală a unui puzzle despre bani, putere și o loialitate fraternă care a supraviețuit chiar și dincolo de mormânt.

Marin Ceaușescu, arhitectul din umbră și sfetnicul neascultat

Marin era fratele mai mare al lui Nicolae cu doi ani. El a fost cel care a deschis drumul familiei către Capitală, lucrând ca ucenic cizmar în atelierul soțului surorii lor, Niculina. Tot el a fost cel care l-a adus pe viitorul conducător la București, oferindu-i un acoperiș și o meserie. Deși a rămas departe de lumina reflectoarelor politice de la București, Marin a ocupat timp de 17 ani o poziție strategică: șeful Agenției Economice a României la Viena.

Viena acelor ani nu era doar un centru cultural, ci un nod vital pentru serviciile de spionaj și tranzacțiile financiare externe ale României. Marin gestiona relațiile comerciale și, conform multor speculații, fluxurile de valută ale statului. Însă, spre deosebire de Nicolae, Marin părea să aibă o viziune mai pragmatică asupra realității.

Fiica sa, Mihaela Moraru, a dezvăluit că în noiembrie 1989, la Congresul al XIV-lea, Marin i-a sugerat fratelui său o mișcare de șah politic: retragerea de la conducere și numirea lui Ion Iliescu drept succesor. Marin credea că astfel Iliescu ar fi fost compromis ca fiind „omul lui Ceaușescu”, iar tăvălugul revoluționar ar fi fost temperat. Nicolae a refuzat cu indignare, considerând propunerea o trădare.

Tortura psihologică și biletul de adio

Revoluția l-a găsit pe Marin izolat în sediul Agenției din Viena. Începând cu 22 decembrie, colegii săi de misiune, transformați peste noapte în revoluționari FSN-iști, l-au sechestrat în propriul apartament. I s-au ridicat actele, i s-a tăiat accesul la informații și, într-un act de cruzime gratuită, i s-a comunicat că soția sa a murit la București. În realitate, soția sa trăia, dar dezinformarea a avut scopul de a-i distruge orice dorință de a mai lupta pentru viață.

Pe 26 decembrie, gardienii săi i-au adus un televizor pentru a viziona procesul și execuția soților Ceaușescu. Imaginea fratelui său mai mic, cel pe care îl „moșise” în cizmăria din București, prăbușit sub gloanțe, a fost lovitura finală. Marin a început să scrie un jurnal-testament de 24 de pagini. În primele 18 pagini, analiza rațional situația politică și economică, însă ultimele pagini trădau o minte zdrobită de depresie. Scria despre greutatea de a părăsi viața, dar și despre sentimentul de „lipsă de bun-simț” de a mai trăi când totul se prăbușise.

Pe 28 decembrie 1989, Marin Ceaușescu a fost găsit spânzurat în subsolul Agenției. Pe 29 decembrie vestea ajunge în România.

Într-o ironie amară a sorții, cadavrul său a fost adus în țară în ianuarie 1990 și, din cauza refuzului autorităților de a-l primi în vreun cimitir sub numele real, a fost înhumat la Ghencea Civil sub numele fals de Nicolae Gheorghiu.

Avocata Suzanne Wolfe Martin contestă teza sinuciderii

Evenimentul Istoric dezvăluia un aspect mai puțin cunoscut.

“Suzane Wolfe Martin, avocat americano-elvețian a lucrat alături de alți specialiști ca să caute conturile despre care se spunea că erau ale lui Ceaușescu în bănci străine. Acestea erau conturi de fapt pentru operațiuni speciale. Marin Ceaușescu a fost găsit spânzurat în subsolul clădirii Agenției Economice a României din Viena la 28 decembrie 1989. A fost descoperit de către Radu Dochioiu (Rudy Rusch).

Suzane Wolfe Martin a demonstrat criminalistic din dovezile pe care le-a obținut că Marin Ceaușescu nu s-a sinucis și că autoritățile de la Viena au mușamalizat cazul.  Pe scurt, ea afirma că în imagini, nodul frânghiei din jurul gâtului era în spate și nu în față, așa cum ar fi trebuit să fie la un spânzurat cu gâtul fracturat cum s-a scris în raportul oficial.  Trupul neînsuflețit era la doar 0,3 m de sol, deci ca să cadă în gol și lațul să fractureze gâtul, trebuia ca să aibă loc o cădere de la o distanță egală cu înălțimea spânzuratului”.

Soarta celorlalți frați. De la generali la proscriși

Prăbușirea lui Nicolae a antrenat căderea întregii familii, fiecare dintre frați plătind un preț diferit pentru legătura de sânge cu dictatorul.

Nicolae Andruță Ceaușescu, general de Securitate și șef al școlii de ofițeri de la Băneasa, el a fost considerat unul dintre cei mai periculoși membri ai familiei în zilele Revoluției. A fost acuzat că a instigat la tragerea în revoluționari la Intercontinental. Arestat și condamnat la 15 ani de închisoare pentru instigare la genocid, a executat o parte din pedeapsă, fiind eliberat ulterior din motive de sănătate. A murit în anul 2000, trăind ultimii ani într-o izolare cvasi-totală.

Ilie Ceaușescu și el general și istoric militar, adjunct al ministrului Apărării Naționale. Deși era perceput ca fiind mai puțin implicat în deciziile represive, a fost și el arestat imediat după Revoluție. A rămas cunoscut pentru teoriile sale despre istoria antică a românilor, dar după 1989 a fost marginalizat complet, murind în 2002.

Restul familiei

Ion Ceaușescu era cel mai mic dintre frați, fusese ministru secretar de stat la Planificare și ulterior la Agricultură. A fost singurul care a încercat să-și reconstruiască o viață profesională după ieșirea din închisoare, activând în sectorul agricol privat. A fost ultimul supraviețuitor dintre frați, stingându-se din viață în 2020.

Singura soră, Elena Bărbulescu, deținuse o putere reală în plan local, la Scornicești, unde controla tot ce mișca în județul Olt. După Revoluție, a fost arestată sub acuzația de complicitate la genocid și abuz în serviciu. A murit în 2001, după ce a văzut cum „orașul model” visat de fratele ei a intrat în declin.

Florea, Maria și Niculina. Aceștia au avut destine mai discrete. Florea Ceaușescu, ziarist la Scînteia, a fost adesea confundat fizic cu Nicolae, dar nu a deținut funcții de decizie majoră. Niculina, sora cea mare, a murit la scurt timp după Revoluție, în 1990, fiind cea care păstrase legătura cea mai strânsă cu rădăcinile rurale ale familiei.

Astăzi, mormintele lor, vizitate discret de puținii supraviețuitori, stau ca mărturie a unei epoci în care România a fost simbolul unei singure familii. Prăbușirea lor nu a fost doar una politică, ci una umană, marcată de trădări, depresie și o singurătate pe care niciun cont secret din Viena sau Elveția nu a putut-o îndulci.