⁠De ce există atât de multe probleme în cupluri. Explicația părintelui Emilian Prodan

⁠De ce există atât de multe probleme în cupluri. Explicația părintelui Emilian ProdanCuplu la restaurant. Sursa foto: Freepik

Părintele Emilian Prodan a spus la un podcast faptul că marea problemă a cuplurilor din ziua de astăzi este lipsa comunicării. Mai exact modul defectuos în care cei doi comunică.

Diferențele din cuplu sunt negociabile

Omul bisericii a spus că diferențele se crează din competitivitate prost înțeleasă. ”Uneori între cei doi se crează o diferență. Unul evoluează spiritual mai mult decât celălalt sau material. Sunt situații în care ea își schimbă job-ul și evoluează și are puterea exemplului lângă ea un bărbați care au reușit, iar ea acasă are un om care nu are niciun fel de dorință.

Cuplul care și-a pierdut viața în Tenerife

Sursa foto: Facebook

Sau invers bărbați care construiesc și care vor lângă ei prezența feminină. Foarte multe cupluri se destramă din cauza lipsei de comunicare și a faptului că oamenii nu știu să comunice”, a spus acesta.

Cuplurile care lucrează împreună, un exemplu

Pe de altă parte, acesta a explicat că nu e o idee rea, ca un cuplu să lucreze împreună. ”Eu m-aș fi bucurat și mă bucur atunci când cupluri care lucrează împreună.

Însă așa zișii specialiști sau unii așa numiți psihologi recomandă să nu se întâmple acest lucru și atunci se nasc poveștile triste în care ori el ori ea trădează”, a mai spus părintele Emilian Prodan.

Atragem ceea ce suntem

De altfel, părintele spune că oamenii atrag ceea ce sunt. ”Noi atragem de partea noastră oameni în vibrația în care suntem. De aceea relațiile nu rezistă între tineri. Adică doamnele sau domnișoarele își caută iubit, îl găsesc, și se despart după două trei luni.

De ce se întâmplă asta? Pentru că nu ai făcut nimic să evoluezi din starea în care ești și atunci vei găsi unul la fel ca tine, dacă ești nefericită vei găsi tot un nefericit, nu ai cum să transformi această relație să se împace și să fie bine”, a încheiat acesta.

Ne puteți urmări și pe Google News