O nouă ZI LIBERĂ pentru români? Ar putea fi SĂRBĂTOARE LEGALĂ, nelucrătoare. DECIZIA, la mâna parlamentarilor!

O nouă ZI LIBERĂ pentru români? Ar putea fi SĂRBĂTOARE LEGALĂ, nelucrătoare. DECIZIA, la mâna parlamentarilor!

Vinerea Mare ar putea deveni sărbătoare legală, nelucrătoare. Mai exact, proiectul de lege este inițiat de deputați și UDMR, PSD, PNL, PMP și minorități, și a fost depus în Parlament, la Senat. Inițiatorii precizează că Vinerea Mare, sau Vinerea Patimilor este ultima zi din de vineri dinaintea Paștelui, și astfel ultima vineri din Postul Mare și se mai numește Vinerea seacă, pentru că mulți români au obiceiul de a posti cu post negru.

Parlamentarii mai spun că la începutul anului 2017, Comisia Europeană a stabilit sărbătorile legale pentru instituțiile Uniunii Europene. Conform datelor din proiect, Codul Muncii prevede în prezent 14 zile de sărbători legale, mai puține decât în alte țări din UE, precum Belgia, Lituania sau Cipru, care au 16 sau 17 zile de sărbătoare legală.

Parlamentarii semnatari ai proiectului afirmă în propunerea legislativă că Vinerea Mare este una dintre cele trei zile de sărbătoare religioase creștină, numite Triduum Sacrum, din care face parte Joia Mare, Vinerea mare și Sâmbăta mare, potrivit libertatea.ro.

 

Ne puteți urmări și pe Google News

După credința creștină, în această zi a avut loc moartea lui Isus, care a fost răstignit și a murit pe cruce, pentru răscumpărarea neamului omenesc de sub jugul păcatului strămoșesc. Se mai numește Vinerea seacă, pentru că mulți români au obiceiul de a posti post negru.