Trăim mai bine? Datele oficiale arată ca salariul mediu real al românilor a crescut cu 9,4% în ultimele 12 luni!
- Dinu Boboc
- 7 septembrie 2015, 10:40
Câştigul salarial mediu nominal net a fost de 1.849 lei în iulie, în creştere faţă de luna precedentă cu 31 de lei (1,7%).
Comparativ cu luna iulie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 7,6%. Indicele câştigului salarial real față de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost de 109,4%, ceea ce înseamnă un avans de 9,4% în ultimele 12 luni, arată datele publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale (4.907 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1.088 lei).
Câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 2.563 lei în iulie, cu 1,9% mai mare decât în luna iunie 2015. Cele mai importante creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în sectorul fabricării produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, cu 14,2%, şi în alte activităţi extractive, cu 14,1%.