Editura Evenimentul si Capital

SENATOARE din România, AGRESATĂ SEXUAL. News alert cu ULTIMELE DETALII

Autor: | | 7 Comentarii | 2660 Vizualizari

Senatoarea USR, Florina Presadă, a declarat pe Facebook că a fost suspusă mai multor forme de hărțuire sexuală, în contextul campaniei „meetoo”, legată de hărțuirea sexuală asupra femeilor în lume.

„Am fost supusă diferitelor forme de hărţuire sexuală în atâtea contexte, profesionale şi personale, și de atâtea ori, că am avut nevoie de terapie ca să înţeleg că nu era vina mea şi nici a ceea ce purtam sau spuneam, ca să pot începe să port fuste şi tocuri din nou”, scrie senatoarea pe Facebok.

„În adolescenţă circulam des cu troleibuzul de la mine din cartier spre centru, unde era liceul meu, şi înapoi. Şi se mai întâmpla să nu am abonament sau tichet. Într-o seară am rămas singură în autobuz cu o echipa de cinci controlori. O dată ajuns troleibuzul la capăt, şoferul a închis toate uşile şi a plecat, cred fără să ştie ce se întâmpla, iar eu am rămas cu cei cinci care au început să mă caute de buletin şi bani prin toate buzunarele, începând cu buzunarele de la haină până la buzunarele de la spate de la pantaloni.

Altă dată a trebuit să iau interviu unui „artist” cunoscut, lucram în timpul liceului la Radio România Tineret. Acesta m-a invitat în atelierul lui într-o seară. După câteva minute, s-a apropiat de mine şi pur şi simplu m-a întins pe patul lui din atelier.

După facultate, am avut diverse slujbe în diferite firme. Într-o seară, rămasă singură cu unul dintre directori într-o astfel de firmă, acesta îmi cere să vin la el în birou, să îi pun un pahar de whiskey şi să încui uşa biroului după mine, că am nişte „ciorapi mişto”. Şi tot aşa. Şi tot aşa,” povestește aceasta.

Continuarea poate fi citită pe pagina de Facebook a senatoarei Florina Presadă.

Loading...
Pagina 1 din 1



Alte articole din categoria: Politica

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate