Primăria Sectorului 3 PREMIATĂ pentru COLECTAREA inovativă a taxelor

Primăria Sectorului 3 PREMIATĂ pentru COLECTAREA inovativă a taxelor

Primăria Sectorului 3 a fost premiată pentru că oferă posibilitatea plății online a taxelor și impozitelor locale, utilizând cele mai inovative soluții pentru eficientizarea proceselor de plată.

Primăria Sectorului 3 a fost premiată cu distincția „Cea mai bună colectare on-line a taxelor și impozitelor”, în cadrul celei de-a XVI-a ediții a „Galei No Cash”. Primăria Sectorului 3, prin Direcția Generală de Taxe și Impozite Locale, oferă un sistem pentru ca cetățenii să își poată achita online taxele și impozitele locale, prin ghiseul.ro, sistem implementat încă de la începutul anului 2012. În anul 2016 9.542 de noi utilizatori au fost activați în sistem și au fost realizate 26.700 de tranzacții de plăți prin card, în valoare totală de 6,94 milioane lei.

Prin sistemul de plată on-line a taxelor și impozitelor, contribuabilii beneficiază de un sistem rapid și flexibil pentru plata taxelor, fiind posibilă plata taxelor pentru toate proprietățile deținute pe teritoriul României, cu condiția înrolării în sistem a primăriei unității administrativ-teritoriale pe raza căreia este situată proprietatea. Platforma este securizată pentru siguranța plăților prin card, oferind un sistem de plată fără comisioane bancare sau alte taxe suplimentare.

 

Ne puteți urmări și pe Google News