Încă un senator şi un deputat demisionează din PNL şi se înscriu în partidul lui Tăriceanu
- Departamentul Politic
- 28 iulie 2014, 11:51
Alţi doi parlamentari liberali - senatorul de Ilfov Nicolae Nasta şi deputatul de Dâmboviţa Ion Pârgaru - au anunţat, luni, că demisionează din PNL şi se vor înscrie în Partidul Liberal Reformator, fondat de Călin Popescu Tăriceanu.
Senatorul de Ilfov Nicolae Nasta a declarat pentru mediafax.ro că a decis să demisioneze din PNL, iar în cursul acestei săptămâni se va înscrie în Partidul Liberal Reformator, nemulţumit de deciziile luate de conducerea liberală în ultima perioadă.
”Principalul motiv pentru care demisionez este faptul că ceva am promis electoratului în 2012, atunci când am candidat din partea PNL sub sigla USL, iar din păcate astăzi se întâmplă altceva. Unii dintre colegii noştri şi chiar o parte din media tratează această plecare ca pe un act de trădare. Îmi pare că se gândeşte aşa, pentru că s-ar putea numi un act de trădare faţă de colegii liberali care au hotărât în culise, cu ghilimelele de rigoare, soarta partidului, dar nu este trădare faţă de cei 50.000 de cetăţeni ai Ilfovului care în 2012 au votat un alt proiect. Ştiţi foarte bine că atunci a fost un vot masiv împotriva PDL, iar eu astăzi nu le pot spune că proiectul meu politic se bazează pe această frăţie cu PDL”, a afirmat Nicolae Nasta.
El a precizat că al doilea motiv pentru care a decis să părăsească PNL este legat de hotărârea conducerii partidului privind plecarea din grupul ALDE şi aderarea la PPE. În acest context, Nasta a spus că membrii grupului ALDE au fost alături de România din 1990 şi că PNL ar fi trebuit să rămână în acest grup.
Deputatul liberal Ion Pârgaru, ales într-un colegiu din judeţul Dâmboviţa, a decis, de asemenea, să demisioneze din PNL, spunând că luni se va înscrie în Partidul Liberal Reformator.
”Am luat această decizie pentru că acolo (în PLR- n.r.) sunt mai mulţi colegi de-ai mei, iar doctrina pe care a adoptat-o PLR este şi ceea ce gândesc eu pentru dezvoltarea în continuare a ţării noastre”, a declarat deputatul Ion Pârgaru.
Ieri, alţi doi parlamentari liberali - senatorul de Timiş Petru Ehegartner şi deputatul de Cluj Steluţa Cătăniciu - au demisionat din PNL pentru a se înscrie în partidul fondat de Călin Popescu Tăriceanu.