Ghiță neagă că ar fi vrut să-i împuște pe Maior și Coldea

Ghiță neagă că ar fi vrut să-i împuște pe Maior și Coldea

Deputatul Sebastian Ghiță susține că nu a afirmat niciodată că îi va împușca pe George Maior, fost director al SRI, și Florian Coldea, actualul director interimar al SRI, dacă aceștia îi vor aresta fratele - așa cum a relatat Elena Udrea. El a făcut această declarație în emisiunea ”Lumini și umbre”, realizată de Dan Andronic și difuzată de B1 TV.

„Evident nu. Nici nu am nivelul ăsta de discuție cu dânșii. Îi cunosc, îi văd când vin la comisie, când sunt evenimente”, a spus Ghiță, care a explicat acuzațiile Elenei Udrea prin faptul că aceasta a încercat să creeze „o poveste”. „Eu cred că și-a făcut o strategie, un fel de a acoperi agenda și s-a legat de niște nume. Mai cunoscute sau mai puțin cunoscute, mai amenințătoare sau mai puțin amenințătoare... gen Coldea, Maior, Sebastian Ghiță. A mai dat tot felul de indicii și sugestii ca să-și creeze o altă poveste care să acopere meciul dânsei cu procurorii”, a susținut deputatul.