Doliu la Neversea! Medicii nu au putut să mai facă nimic. Manevrele de resuscitare nu au dat roade. Foto

Doliu la Neversea! Medicii nu au putut să mai facă nimic. Manevrele de resuscitare nu au dat roade. Foto

Purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea, Ana Maria Stoica, a declarat că un voluntar SMURD a descoperit o persoană inconstientă în perimetrul festivalului Neversea.

Un bărbat din București a murit în această seară, în perimetrul festivalului Neversea. Sub privirile a mii de oameni, acesta s-a prăbușit pe nisip, iar medicii SMURD au încercat timp de câteva zeci de minute să îl readucă la viață. Purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea, Ana Maria Stoica, a declarat că un voluntar SMURD a descoperit, în perimetrul festivalului, o persoană inconștientă. La fața locului a sosit imediat echipajul de prim ajutor, care a început protocolul de resuscitare. Bărbatul, în vârstă de 34 de ani, nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul.

Bărbatul era supraponderal și, potrivit apropiaților, acuza dureri în piept de mai bune de trei zile, dar a ținut să vină la festival.

Locul a fost împânzit de agenți de pază care asigură securitate la festival. Aceștia au întins o bucată de plastic pentru a proteja victima de privirile curioșilor care începuseră să se strângă în jurul autospecialei SMURD.

Ne puteți urmări și pe Google News

El a fost declarat decedat, iar trupul neînsuflețit a fost transportat la morgă pentru necropsie, expertiză care va stabili cauza exactă a morții.

Ancheta va fi preluată de IPJ Constanța.