COD GALBEN de caniculă în vestul şi nord-vestul ţării

COD GALBEN de caniculă în vestul şi nord-vestul ţării

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de caniculă pentru regiunile vestice şi nord-vestice, valabilă în cursul zilei de luni.

Potrivit meteorologilor, în intervalul menţionat, se vor înregistra frecvent temperaturi maxime de 35...37 de grade, iar indicele de temperatură - umezeală (ITU) va atinge şi depăşi pragul critic de 80 de unităţi, transmite Agerpres.

ANM precizează, totodată, că maxime termice de 35...36 de grade vor fi şi în celelalte regiuni ale ţării, dar pe arii restrânse.

Conform specialiştilor, în zilele de marţi şi miercuri (7-8 iulie), valul de căldură se va intensifica şi se va extinde în toată ţara.

Ne puteți urmări și pe Google News