Ce se întâmplă cu oamenii care consumă mult ulei de masline
- Angelo Tăutu
- 21 mai 2015, 01:09
Potrivit cercetărilor întreprinse în ultima vreme, uleiul de masline are ca efect o mai mare rezistenţă a oaselor, când este consumat în mod frecvent.
Un studiu realizat de Universitatea din Madrid şi desfăşurat pe o perioadă de doi ani a demonstrat că oamenii care consumă mai mult ulei de masline au un nivel mai ridicat de osteocalcin, după cum notează ADPM. Osteocalcinul este o proteină secretată de celulele ce formează oasele. Unele teorii subliniază că osteocalcinul ajută la prevenirea rezistenţei la insulină, în cazul în care organismul devine imun la efectele acestui hormon.
Şi cercetătorii de la Universitatea din Atena au descoperit că o dietă bogată în ulei de măsline şi săracă în carne roşie poate duce la o mai mare rezistenţă a sistemului osos la femeile adulte, iar asta graţie antioxidanţilor. Specialiştii precizează că incidenţa osteoporozei este mult mai scăzuta în zonele mediteraneene, acolo unde se consumă foarte multe măsline şi ulei de măsline.